Web Analytics
scris duminică, 09.11.2025

Incendiu într-un spital din România. Cauza: un aparat electric defect

Momente de panică, duminică dimineață, la Spitalul Județean de Urgență „Sfântul Pantelimon” din Focșani, după ce un incendiu a izbucnit în Secția de Cardiologie. Din fericire, intervenția rapidă a pompierilor a împiedicat extinderea flăcărilor și nimeni nu a fost rănit.

Incendiu într-un spital din România. Cauza: un aparat electric defect

Potrivit informațiilor transmise de Inspectoratul pentru Situații de Urgență Vrancea, focul a pornit de la un aparat electric defect. La fața locului au ajuns două autospeciale de stingere cu apă și spumă, o autoscară de intervenție la înălțime și o ambulanță SMURD din cadrul Detașamentului de Pompieri Focșani.

„Echipajele au acţionat rapid pentru identificarea şi limitarea focarului. În urma intervenţiei, s-a constatat că incendiul a afectat aproximativ un metru liniar de conductor electric, acesta fiind lichidat în scurt timp”, au precizat reprezentanții ISU Vrancea.

Activitatea din spital s-a desfășurat normal, fără a fi necesară evacuarea pacienților sau a personalului medical.

Distribuie!

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită

Câmpulungul nu vrea sediul OTP Bank

Instituirea calității de oraș istoric a Câmpulungului, având o suprafață mare declarată sit urban, face ca regimul tranzacționării imobilelor să fie...