O femeie din municipiul Hunedoara a fost reținută de polițiști pentru 24 de ore, fiind acuzată că a profitat de naivitatea unei localnice, de la care ar fi obținut aproximativ 25.000 de euro, promițându-i servicii de natură ezoterică, precum „dezlegări”, „ritualuri spirituale” și „farmece”.

Potrivit informațiilor transmise de Inspectoratul de Poliție Județean Hunedoara, faptele s-ar fi petrecut între octombrie 2024 și noiembrie 2025. În această perioadă, femeia ar fi convins victima să îi ofere sume mari de bani, sub pretextul realizării unor practici menite să îi aducă noroc și protecție spirituală.
După ce anchetatorii au strâns probe suficiente, polițiștii Biroului de Investigații Criminale Hunedoara, sub coordonarea procurorului de caz, au organizat o acțiune de prindere în flagrant. În urma intervenției, suspecta a fost reținută și dusă la audieri.
Anchetatorii au efectuat și o percheziție la locuința femeii, unde au descoperit și ridicat mai multe bunuri și sume de bani care urmează să fie verificate pentru stabilirea provenienței acestora.
După reținere, femeia a fost dusă în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă Deva. În cursul zilei de joi, ea va fi prezentată procurorilor de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Hunedoara, care urmează să decidă ce măsuri preventive vor fi dispuse în continuare.




0 Comentarii