Web Analytics
scris duminică, 26.10.2025

Ilie Bolojan, huiduit și la Catedrala Mântuirii Neamului

Premierul Ilie Bolojan a fost din nou ținta nemulțumirilor publice, duminică, la ceremonia de sfințire a Catedralei Mântuirii Neamului din București. Șeful Guvernului a fost huiduit și sâmbătă, în timpul unei apariții publice la Carei, la evenimentele dedicate Zilei Armatei Române.

Ilie Bolojan, huiduit și la Catedrala Mântuirii Neamului

În timpul evenimentului religios din Capitală, un grup de participanți a început să scandeze lozinci critice la adresa premierului: „Demisia! Ați tăiat salariile oamenilor!”, „Hoțule!”, „La pușcărie!”. Protestatarii au cerut demisia acestuia, acuzând măsurile economice luate de Executiv.

Reacția lui Ilie Bolojan nu a întârziat să apară. Premierul a declarat și anterior, după huiduielile primite la Carei, că nu este deranjat de astfel de manifestări: „Nu vă faceți griji. Eu sunt obișnuit cu aceste lucruri. N-am probleme din astea. Înțelegeți? N-am niciun fel de probleme”, a spus el, potrivit presei centrale.

Tensiunile nu s-au limitat la premier. Și miniștrii Ionuț Moșteanu și Oana Țoiu au fost întâmpinați de huiduieli din partea unui grup de protestatari. În timp ce miniștrii Apărării și Externelor părăseau zona și se îndreptau spre hotelul Marriott, mulțimea a scandat: „Huo! Hoții! Ați vândut România, trădătorilor! Demisia!”.

Distribuie!

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită