Premierul Ilie Bolojan a transmis, miercuri, după ce Comisia Europeană a aprobat varianta revizuită a Planului Naţional de Redresare şi Rezilienţă al României, că acesta are o valoare totală de 21,4 miliarde de euro, din care 13,57 miliarde de euro sunt fonduri nerambursabile şi 7,84 miliarde de euro sunt împrumuturi avantajoase.
„Aceste fonduri vor merge către investiţii în infrastructură, spitale, digitalizare, energie verde şi modernizarea administraţiei. Prin această aprobare, România a obţinut menţinerea în funcţiune a centralelor pe cărbune din judeţele Gorj (Rovinari şi Turceni) şi Hunedoara (Valea Jiului), precum şi a celor din Craiova şi Râmnicu Vâlcea (Govora). Trei grupuri energetice vor rămâne active până la finalul anului 2029, iar alte două, cel puţin până la sfârşitul lunii august 2026”, arată premierul într-o postare pe Facebook.
Citește și Comisia Europeană a aprobat varianta finală a PNRR pentru România
Ilie Bolojan mai afirmă că revizuirea era necesară întrucât a trebuit să fie renegociate o parte dintre condiţiile (jaloanele) şi termenele pe care România şi le-a asumat şi care nu au fost îndeplinite.
Premierul arată că unul dintre cele mai importante jaloane era cel de decarbonizare. „Ne-am angajat să închidem centralele pe cărbune până la sfârşitul acestui an, urmând ca acestea să fie înlocuite cu centrale pe gaz sau parcuri fotovoltaice. Din păcate, investiţiile care să le înlocuiască nu au fost realizate şi, prin urmare, dacă nu ni s-ar fi acordat amânarea, în afara aspectelor de natură socială din zonele respective, nu am fi avut siguranţa asigurării producţiei de energie necesare României”, explică premierul.
0 Comentarii