
Primăria și Consiliul Local al Comunei Bascov și Casa de Cultură „Adriana Trandafir” vă invită, sâmbătă, 25 octombrie 2025, să luați parte la tradiționalul eveniment „Focul lui Sumedru”, ce va avea loc în zona de picnic Brăileni – Aninoasa, comuna Bascov, începând cu ora 14:00.
Programul artistic va fi susținut de numeroși invitați de seamă, printre care: Florin Chilian, Ilie Dură, Ion Popa, Daniela Bărbuceanu, Amza Angheluș, Mihaela Chirițescu, Sebi David, Mitică Tăvă, Ana-Maria Cîrstina, Anamaria Trandafir, Valentin Grigorescu, Orchestra și Ansamblul de dansatori „Doina Bascovului”, precum și Grupul Vocal Bărbătesc „Rapsozii Bascovului”.
Participanții vor putea gusta din preparatele tradiționale ce vor fi pregătite de către comercianți autohtoni care vor fi prezenți la eveniment. Intrarea este liberă!
„Vă așteptăm cu drag să celebrăm împreună această frumoasă tradiție românească, cu voie bună, muzică și dans, într-o atmosferă caldă și prietenoasă!”, este invitația primarului Gheorghe Stancu.
M.S.
Citește și Regina Maria, omagiată la Ashford: 150 de ani de la nașterea suveranei României



0 Comentarii