Casa Națională de Pensii Publice (CNPP) informează că, în luna septembrie 2025, în România, erau 4.692.810 pensionari, cu 3.548 mai mulți comparativ cu luna precedentă, iar pensia medie a fost de 2.773 lei.
Citește și: Marea actriță Brigitte Bardot, internată în spital. Actrița de 91 de ani a fost operată
Din totalul pensionarilor, 544.016 aveau perioade lucrate în agricultură, iar pensia medie a fost de doar 718 lei – cu mult sub pragul sărăciei și aproape de patru ori mai mică decât pensia medie națională.
Sursa citată mai arată că numărul celor pensionați la limita de vârstă era de 3.767.083 de persoane, 2.153.359 dintre aceștia fiind femei, în timp ce pensia medie era de 3.102 lei.
Această categorie reprezintă aproximativ 80% din totalul pensionarilor și beneficiază de pensii cu 12% mai mari decât media națională.
Potrivit CNPP, în luna septembrie, 2.945 de persoane au primit pensie anticipată, pensis medie fiind de 3.774 lei.
Valoarea totală a drepturilor de pensie s-a ridicat la 13,012 miliarde lei, o parte importantă din cheltuielile bugetului de stat, comunică Agerpres.
0 Comentarii