De ce o comedie rusească la Piteşti? Pentru că Gogol nu e Putin şi nici Matei Varodi nu e Traian Băsescu. Iar literatura română nu se află cu literatura rusă în conflict de interese şi nici de alt fel. Ba chiar au pornit mână în mână pe panta lor culturală dacă ne gândim la Spătaru Milcescu, la Dimitrie Cantemir şi fiul său Antioh.
A existat, într-adevăr, un timp aberant în anii de început ai tranziţiei, când revoluţionarii culturali respingeau şi literatura din prima ţară comunistă, privită ca un mare pericol. Lucru explicabil după ani şi ani de presiune a literaturii popoarelor sovietice, cu impunerea de modele ca „Aşa s-a călit oţelul” sau „Tânăra Gardă”. Exista chiar o editură la noi care publica numai opere traduse din limba rusă, ca să nu mai vorbim de reţeaua de librării de profil, de programele şcolare şi universitare, de reviste, de prezentarea de cărţi, de recenzii şi de „procese literare” la cluburi, case de cultură ale oraşelor, sindicatelor şi studenţilor etc. Şi după cum se ştie, orice impunere determină şi reacţii adverse. Dar intelectualitatea românească din epocă nu s-a lăsat prinsă în aceste capcane. De abia acum au fost cunoscuţi în profunzime marii scriitori ruşi Gogol, Puşkin, Lermontov, Tolstoi, Dostoievski…
Printre primii dintre aceşti giganţi a fost Gogol, ucrainean de origine, naturalizat şi rusificat, care a trăit şi a scris în mediul specific rusesc. Cu „Serile în sat la Dikanca” se impune ca un neîntrecut autor de proză scurtă şi umoristică, cu „Suflete moarte” pune bazele romanului rusesc realist, social, psihologic şi satiric, prin „Revizorul” crează un nou drum în dramaturgie. Pe drept cuvânt, Dostoievski putea să declare: „Toţi ne tragem din mantaua lui Gogol”.
Azi şi la noi literatura rusă este recunoscută ca lider în istoria literaturii universale.
Nu ştiu cum stau lucrurile la ei. Dar sper că prietenia începută între poeţii Nichita Stănescu şi Ievtuşenko, într-o preţuire reciprocă, să prindă rădăcini şi să dea roade.
Oricum, este necesară o mai bună cunoaştere a scriitorilor din generaţiile contemporane.
La prima vedere, Căsătoria face parte din scrierile de divertisment ale lui Gogol. Dar fără a fi didacticistă, este o piesă cu mesaj… Cine calcă în picioare instituţia căsătoriei este ca şi cum şi-ar bate joc de oricare celălalte două momente esenţiale din viaţa omului: momentul naşterii şi momentul morţii.
Matei Varodi, regizor al Teatrului din Piteşti, mărturiseşte că tocmai aceasta este motivaţia principală a alegerii piesei respective. Nu se ştie dacă va putea să schimbe ceva în mentalitatea tineretului de azi, dar se simte dator să încerce.
Situaţia căsătoriei este şi la noi cu mult mai degradată decât cu două secole în urmă. Pretendentul nu mai numără lingurile de argint şi nu mai cercetează pe ce temelie stă casa de zestre şi logodnica nu mai tânjeşte după titluri de nobleţe. Iar locul peţitoarei a fost luat de avizul publicitar în gazete sau pe internet şi de cabinetele de mariaj. Aceasta pentru persoanele rămase la o vârstă infertilă. Pentru cei mai tineri, simulacrul căsătoriilor începe chiar mai înainte de potenţă. S-au dus de mult vremurile când li se pretindea fetelor să-şi păstreze virginitatea până în noaptea nunţii. Chiar de pe băncile şcolii sunt învăţate cum să folosească anticoncepţionalele, restul rămânând la buna alegere sau la voia întâmplării. Nu ar mai rămâne decât oferta unui spaţiu adecvat, să nu mai aibă loc relaţii pe apucate, pe la subsoluri, prin toalete, sau prin diferite colţuri întunecate.
Şi dacă tot se folosesc narcoticele, fie tari, fie din ierburi etnobotanice, de ce să lipsească şi homosexualitatea? Se pare că la noi nu s-a legalizat încă căsătoria între bărbaţi cu bărbaţi şi femei cu femei. Dar există presiuni din ţările unde această problemă a fost rezolvată în mod favorabil. Şi nu din partea Rusiei trebuie să ne temem.
Însă lucrurile nu se opresc aici. Şi mai grav mi se pare ceea ce a devenit o practică sau chiar un adevărat fenomen, faptul că fete de ale noastre, care n-au ieşit bine din copilărie, sunt exportate şi vândute pentru plăceri. Şi mai scârboasă faptă este că băieţi de ai noştri sunt abuzaţi sexual, la ei acasă, de bărbaţi din străinătate care fac turism la noi chiar în acest scop.
Şi le-ar sta cu mult mai bine personajelor care se află la conducerea statului să se ocupe de asemenea rezolvări decât să facă declaraţii conflictuale despre intrarea sau ieşirea ţării din Al Doilea Război Mondial. Când teatrul de pe scândura scenei lucrează la redresarea moralei, spectacolele de pe covoarele Preşedenţiei, Guvernului, Parlamentului şi conducerilor partidelor politice ar trebui să iasă din derizoriu.
Haraşo, pentru ce se întâmplă la Piteşti.
Prof. Marin Ioniță
0 Comentarii