Web Analytics

articol scris miercuri, 08 octombrie 2025

Carmina Masgras – inginer chimist: ,,Mult noroc am avut şi cu şefii de secţii care erau participativi şi înţelegători, dar şi cu directorul general Constantin Stroe’’

”Oamenii DACIEI’’ – interviuri de Cristina Rousseau (28)

Cristina Rousseau: D-na Carmina, prenumele dvs îmi amintește de opera ,,Carmina Burana”, de Carl Orff. Ați avut o soartă schimbătoare, plină de neprevăzut, o soartă mai puțin liniștită?

Carmina Masgras: Da, cred că viața, așa cum o văd acum, la pensie, a fost în „zig-zag”, am urcat mult, deși nu-mi doream (atât la Argeșana, cât și la Dacia), am coborât (la Dacia, dar și la Agenție, la început), deși îmi părea ușor rău, dar m-am ridicat iar și am plecat la pensie cu sentimentul unei împliniri, deși poate nu cât îmi doream (doream să las oameni formați și plini de elan în domeniul mediului, dar nu prea a fost așa).

Cristina Rousseau: Eram un colectiv ceva mai mic la început, dar problemele de mediu erau mari. Trebuia să ne folosim diplomația pentru a rezolva problemele de mediu, mai ales că legislația era în schimbare și autoritățile de mediu controlau des procesele de la Dacia. V-a plăcut să lucrați în acest domeniu?

Carmina Masgras: Mi-a plăcut încă de la început atmosfera din colectivul care s-a închegat. Mi-au plăcut dezbaterile transparente și lipsa de infatuare din partea colegilor. De ce să nu recunoaștem, așa cum și ceilalți spuneau, era și aportului șefului de birou (Cristina Onofre căsătorită Rousseau). Mult noroc am avut și cu șefii de secţii care erau participativi și înțelegători, dar și cu directorul general. Fără înțelegerea lui nu se construia depozitul de deșeuri, o reușită enormă pentru mediu. Venind din producție, nu prea am înțeles și nici acceptat problemele de mediu. Asta s-a întâmplat cu câțiva ani buni mai târziu, cu puțin înainte de venirea francezilor, dar munca mi-am făcut-o cum trebuia, din conștiință.

Cristina Rousseau: Chiar atunci, la începutul activității noastre, am avut biroul în pavilionul central, clădirea de opt etaje care se vedea de la o distanţă de mai mulți kilometri, clădire care era un simbol și pe care francezii l-au considerat ca o reminiscență a comunismului și l-au dărâmat. Mulți oameni au venit, în ziua prevăzută, să vadă implozia acestei clădiri. Pe mulți i-am văzut plângând. Ce părere aveți, e bine sau e rău să te legi de lucruri, clădiri doar pentru că acolo (sau alături de ele) ți-ai petrecut o parte din viață?

Carmina Masgras: Este bine dacă te legi de ceva, este uman, dar important este să nu trăiești în prezent din amintiri. ,,Viața e mereu în prezent - nici în trecut, nici în viitor. Dacă există viață, ea e acum; altminteri nu e niciodată… Cunoaște viața. Numai ea poate fi cunoscută.

Cristina Rousseau: La venirea firmei Renault, ani de zile, lucram aproape zi și noapte, o mână de oameni, pentru a implementa cerințele franceze. Ce amintiri aveți din acea perioadă pe care eu aș numi-o de sacrificiu personal?

Carmina Masgras: Într-adevăr, de ,,sacrificiu personal”. Prin multitudinea de tehnologii pe care a trebuit să le înțelegem și să le modificăm, prin spaima că investițiile nu vor fi acceptate, prin prezentările contra cronometru în altă limbă, prin necesitatea acordării atenției colegilor din Franța și, mai ales, prin justificarea imposibilității de a fi acasă mai devreme de ora 7 seara, iar alteori, mai târziu, când dezbaterile pe teme de mediu se făceau până la ora 12 noaptea.

Citește și Amalia Matar – inginer, asistentă a primului director francez al Daciei, Manuel Roldan: „Dau exemple de francezi care au «desţelenit» terenul la Dacia”

Citește și Ion Panduru: ,,Un inginer stagiar avea leafa aproape ca un muncitor necalificat’’

Distribuie!

0 Comentarii

Trimite un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Soția unui fotbalist de la UTA Arad a amenințat că se aruncă de la etaj. A fost salvată de echipele de intervenție

Momente tensionate vineri, 6 noiembrie, în Arad, unde soția unui fotbalist de la UTA Arad a amenințat că se aruncă […] Citește!

Ogăriţă împuşcată în cap şi puiul ei, adoptaţi în Austria. Juliei i se va face reconstrucţie facială

Julia și Romeo au fost salvați în situație de urgență la un apel telefonic din partea unor iubitoare de animale […] Citește!

Golul lui Nicușor Bancu, nominalizat de UEFA la cea mai frumoasă reușită a etapei din Conference League

Universitatea Craiova a învins-o pe Egnatia, scor 2-0, în etapa a treia din Conference League, iar golul marcat de Nicușor […] Citește!

Vremea se încălzește în România la mijlocul lunii noiembrie. Prognoza meteo pentru următoarele patru săptămâni

Vremea va începe să se încălzească treptat în România, după o perioadă cu temperaturi scăzute. Potrivit prognozei publicate de meteorologi […] Citește!

Trei vaci, diagnosticate cu rabie în Suceava. Zece persoane au fost vaccinate de urgență

Alertă sanitar-veterinară în județul Suceava, după confirmarea a trei cazuri de rabie la bovine din două gospodării, în comunele Vulturești […] Citește!

24 de trenuri Regio Călători, suspendate din cauza datoriilor către CFR. Ce rute sunt afectate

24 de trenuri operate de compania privată Regio Călători au fost suspendate începând de joi, 5 noiembrie 2026, din cauza […] Citește!

Judecătorul care l-a condamnat pe Daniel Chițoiu a demisionat din conducerea Curții de Apel Pitești

Judecătorul Costin Andrei Stancu, unul dintre magistrații sancționați de Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) în urma condamnării lui Daniel Chițoiu […] Citește!

Update-Argeș. Rețineri și arestări după destructurarea unui grup infracțional organizat

IPJ Argeș a revenit cu informații după cele 65 de percheziții domiciliare efectuate, marți, 3 noiembrie, de polițiștii Brigăzii de […] Citește!

Un câmpulungean, în vizorul polițiștilor pentru transporturi de lemne cu destinații fictive

Un bărbat de 51 de ani, din Câmpulung, este cercetat într-un dosar penal privind infracțiuni la regimul silvic, după ce […] Citește!

Video-Argeș. Percheziții și audieri în dosare de evaziune fiscală și înșelăciune

Vineri, 6 noiembrie, polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Argeș, sub supravegherea procurorilor de la Parchetul de pe lângă […] Citește!

Concert emoționant de colinde la Pitești, cu Lorelai Moșneguțu. Donațiile ajută persoanele cu dizabilități

Asociația de Sprijin a Copiilor cu Handicap Fizic din România - Filiala Argeș organizează un concert caritabil de pricesne și […] Citește!

Video-Pitești. Percheziții ale polițiștilor de la Arme. Ce au descoperit

Polițiștii Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase Argeș, sub supravegherea unui procuror de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Pitești, […] Citește!

Omul săptămânii

Viorel Pătrașcu

Opinie

Cea mai proastă şi coruptă conducere din istoria Consiliului Judeţean Argeş

Din ediția tipărită

Indicator cu eroare la Apele Române! ABA Argeş-Vedea a picat pe eroare

Recentul audit financiar efectuat la Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor a avut ca rezultat tot o opinie împărțită a inspectorilor, […] Citește!

Foto-pamflete

Taxa pe gunoi, ridicată la rang de predică! Un preot piteştean, alarmă falsă pe Facebook

Un preot din Pitești a reușit să stârnească o adevărată furtună virtuală după ce a anunțat, pe pagina sa de […] Citește!

Fostul deputat Nicolae Georgescu, în cărţi pentru funcţia de prefect al judeţului

Social-democrații din Argeș nu au liniște până nu-l văd iarăși înscăunat pe unul de-al lor ca prefect al județului, în […] Citește!

După zimbri, se înmulţesc şi castorii din Făgăraş

Dacă zimbrii reintroduși în sudul Munților Făgăraș, în trei zone din Muscel, au ajuns la a doua generație de viței […] Citește!

Foto-pamflete

Pieţele din Câmpulung au şef un consilier judeţean

Recent revenit în administrație în calitate de consilier județean din partea PSD, inginerul Constantin Ivan, fost șef la Hidroelectrica și […] Citește!

Închiderea Bulevardului „Pardon”, prilej de promenadă şi odihnă pe carosabil

Se perpetuează măsura restricționării circulației auto pe străzile adiacente Bulevardul ”Pardon” din Câmpulung, în week-end, deși fără acționarea bolarzilor, ci […] Citește!

Se caută medici pentru urgenţe la Câmpulung

După ce concursurile pentru recrutarea a mai multor medici primari și specialiști nu s-a soldat cu ocuparea tuturor posturilor oferite […] Citește!

Foto-pamflete