După mai bine de o lună de scandal, coaliția a căzut de acord pe concedierile din primării! Potrivit unor surse, 10.000 de angajați ar urma să fie dați afară.
Concedierile se vor face însă diferențiat, iar unele primării vor putea alege în schimb să taie din salarii. Decizia finală se va lua însă săptămâna viitoare.
Sursele Realitatea PLUS afirmă că vor să includă tăierile din primării, dar și cele din instituțiile centrale în următorul pachet, astfel că liderii coaliției au decis să se taie 10% din posturile din primării. Tăierile ar urma să fie aplicate diferențiat în funcție de organigrame. Se discută și modificarea rangului unor localități, unele municipii ar urma să devină orașe pentru că nu mai îndeplinesc numărul de locuitori necesar, însă anumite comune ar urma să fie ridicate la statut de orașe.
Citește și: Anunțul Ministerului Sănătății: Cine beneficiază de vaccin antigripal compensat 100%
În ceea ce privește administrația central, liderii coaliției vor să reducă 10% din cheltuieli, însă nu se bazează pe concedieri, ci vor să reducă cheltuielile. Se va face o analiză a fiecărei instituție din administrația centrală. Se dorește o reducere sau plafonarea unor sporuri. De asemenea, coaliția ia în calcul ca o parte din instituții să fie comasate sau desființate pentru a reduce costurile.
Luni va avea loc o ședință a Partidului Social Democrat acolo unde vor dezbate dacă vor aviza acest plan. Marți va avea loc o ultimă ședință a coaliției de guvernare pentru toate aceste planuri
0 Comentarii