Web Analytics
scris duminică, 28.09.2025

Mioveni. Încă două insule ecologice digitalizate devin operabile

Luni, 29 septembrie, la Mioveni vor fi date în funcțiune încă două insule ecologice digitalizate dintre cele 22 prevăzute în cadrul proiectului finanțat prin Planul Național de Redresare și Reziliență – Componenta Managementul Deșeurilor.

Mioveni. Încă două insule ecologice digitalizate devin operabile

Citește și: Zile cu „Sport pentru toți” la Mioveni

Potrivit unui comunicat al Primăriei, noile amplasamente sunt: * Insula nr. 2 – Stadionul Orășenesc Mioveni (în spatele magazinului Profi); * Insula nr. 4 – Parcarea de lângă blocul V2B (în spatele sediului Poliției Locale).

⚠️ Important!

Conform sursei citate, în primele zile de funcționare, reprezentanți ai S.C. Servicii Edilitare pentru Comunitate Mioveni vor oferi cetățenilor, direct la fața locului, informații și demonstrații privind utilizarea corectă a insulelor și colectarea separată a deșeurilor.

Directiva UE privind gestionarea deșeurilor obligă statele membre să implementeze sisteme eficiente de colectare separată și reciclare, pentru reducerea cantității de deșeuri depozitate și protejarea mediului. Insulele ecologice digitalizate contribuie direct la îndeplinirea acestor obiective europene.

Primăria Mioveni reamintește că pe 16 septembrie au fost puse în funcțiune alte două insule de acet gen, amplasate la Căminul Social și lângă sediul Servicii Edilitare pentru Comunitate Mioveni.

Locuitorii din zonele respective pot utiliza cartelele de acces pentru depozitarea deșeurilor menajere. În cazul pierderii, furtului sau deteriorării cardului, cetățenii trebuie să se prezinte la Primăria orașului Mioveni pentru emiterea unui nou card (contra cost – 6 lei).

Celelalte insule ecologice digitalizate vor fi puse treptat în funcțiune.

Autoritățile din Mioveni îi îndeamnă pe cetățeni să respecte regulile de colectare separată a deșeurilor și să utilizeze corect cartelele de acces.

Distribuie!

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită

Poliţistul-buldog de Câmpulung

A profitat de faptul că din 2017 a fost aruncată în aer condiția cu limita de înălțime pentru intrarea în Poliție și a ajuns subofițer la Câmpulung....