Web Analytics
scris vineri, 26.09.2025

Preț maxim de 3 lei pentru apa vândută în aeroporturi, gări și stații de metrou

O propunere legislativă privind stabilirea prețului maxim de vânzare pentru apa potabilă comercializată în spații cu opțiuni limitate pentru consumatori, precum aeroporturile, gările sau stațiile de metrou, a fost depusă la Parlament. Inițiatorii propun ca prețul pentru sticla de 500 ml de apă îmbuteliată să nu depășească trei lei.

Citește și Alina Gorghiu vrea ca Parlamentul să adopte o Declarație împotriva violenței domestice

În ultimii ani au existat multiple sesizări în privința unor practici comerciale răspândite prin care prețul apei potabile îmbuteliate atinge niveluri excesive și nejustificate în anumite spații comerciale, precum aeroporturi, gări, autogări. Inițiatorii, parlamentari USR, arată că dreptul la apă potabilă reprezintă o necesitate biologică fundamentală, iar prețurile în aceste zone sunt disproporționat de mari, în cele mai multe cazuri de trei-patru ori mai ridicate decât cele din comerțul obișnuit.

Documentul depus la Senat urmărește să corecteze această inechitate și să protejeze consumatorii prin stabilirea unui mecanism de plafonare a prețului pentru sticla de 500 ml de apă.

Acest demens nu reprezintă o noutate în spațiul Uniunii Europene, mai arată inițiatorii, care menționează exemplul Greciei sau al Ciprului, unde sticla de apă la jumătate de litru este comercializată în aeroporturi la 60 de eurocenți.

De asemenea, Spania a impus un preț maxim de un euro pentru sticla de apă de 500 ml.

Proiectul de lege prevede pentru România ca prețul maxim de vânzare pentru apa potabilă îmbuteliată și comercializată în aeroporturi, autogări, gări sau stații de metrou să fie de trei lei.

Documentul a fost înregistrat la Senat ca prim for sezizat pentru dezbatere

Distribuie!

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită

Forța Dreptei Argeș de 23 de bani

Potrivit Autorității Electorale Permanente, anul trecut organizația argeșeană a partidului Forța Dreptei a strâns din cotizații 21.300 de lei. În...