Web Analytics
scris joi, 25.09.2025

Polițiștii acuză că Ilie Bolojan pune în pericol siguranța României fiindcă nu îi lasă să se pensioneze la 48 de ani

Polițiștii din MAI trec la atac după ce premierul Ilie Bolojan a declarat, ieri, că nu mai vrea pensionări la vârsta de 48 de ani. Oamenii legii spun că meseriile de polițist sau jandarm sunt infinit mai periculoase și că toți cei care le fac merită condiții speciale.

Polițiștii acuză că Ilie Bolojan pune în pericol siguranța României fiindcă nu îi lasă să se pensioneze la 48 de ani

Refuzul de a le permite pensionarea la 48 de ani pune în pericol siguranța națională, acuză polițiștii.

Iată mai jos comunicatul emis de FSNPPC

„Cine are interes să slăbească capacitatea României de a-şi asigura apărarea, ordinea publică şi securitatea naţională ?

La data de 24 septembrie 2025, într-o conferinţă de presă, premierul României, domnul Ilie Bolojan, a făcut două afirmaţii foarte periculoase pentru capacitatea României de a-şi asigura în viitor apărarea, ordinea publică şi securitatea naţională:

Citește și Argeşul a rămas cu opt şcoli de aplicaţie

Afirmaţia că sunt necesare modificări ale condiţiilor de pensionare anticipată, astfel încât să nu mai existe pensionări la 48-50 ani !

De aici tragem concluzia că premierul este confuz şi nu cunoaşte toate prevederile legale privind pensiile militare ! Nu poţi pune semnul egal intre un poliţist, jandarm, militar care şi-a desfăşurat activitatea timp de cel puţin 26 de ani în stradă, cu riscuri, interdicţii şi incompatibilităţi în toată cariera şi o altă profesie.

Afirmaţia că luni, 29 septembrie 2025, vicepremierul României, domnul Cătălin Predoiu, va prezenta reorganizarea M.A.I.

Cu toate că a prezentat această „informaţie” imediat după ce a vorbit despre reorganizarea aparatelor centrale ale ministerelor, mulţi poliţişti, funcţionari publici şi personal contractual au înţeles că urmează o reorganizare a M.A.I. care s-ar putea concretiza cu disponibilizări de personal. Cunoaştem, din afirmaţiile vicepremierului, ministru al afacerilor interne, domnul Cătălin Predoiu, faptul că la nivel de M.A.I., la data de 31 iulie 2025, existau 17.000 poliţişti/ militari care îndeplinesc deja condiţiile de pensionare ! În urmă cu două săptămâni ministrul apărării a anunţat public că în M.Ap.N. sunt 7000 de militari care îndeplinesc condiţiile de pensionare. Prin urmare, fără să cunoaştem cifra din serviciile secrete, la nivelul familiei ocupaţionale Aprărare, Siguranţă Publică şi Securitate Naţională, avem în acest moment peste 24.000 poliţişti / militari care îndeplinesc condiţiile de pensionare.

Distribuie!

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită