În zarva străzii, cu ecourile încă prezente, prilejuite de începerea noului an școlar, găsesc utile câteva reflecții asupra domeniului instructiv educativ, care, constat, ca și în domeniul agricol, nu-și găsește încă așezarea pentru o activitate liniștită, cu spor. O fac ca unul ce am beneficiat, în cursul școlarizării, de prevederile unei „Legi a învățământului secundar și superior” elaborată în 1898 de providențialul „Om al școlii”, porecla atribuită în epocă lui Spiru Haret. A fost cea mai modernă lege a educației din zona Balcanilor - similară cu cea din lumea occidentală. Am parcurs 4 clase primare, după care, prin examen de admitere, am urmat liceul, cursul inferior la un liceu comercial (de băieți), după care Liceul Tehnic Horticol (mixt). Cu două semestre, vacanță de Crăciun și de Paști. Structura Legii Haret a definit învățământul românesc până în perioada comunistă, respectiv 1948, când au început „reformele”, care se dovedesc, din păcate, fără sfârșit!
Rămas în cultura populară, după cum am amintit ca „Omul școlii”, Spiru Haret provenea dintr-o familie modestă, beneficiind și el de „Legea școalelor”, publicată pe 25 noiembrie 1864 (Al.I. Cuza), în contextul amplului program de reforme a societății românești, între care educația constituia o prioritate: pentru prima dată în istoria românilor se prevedea că toți copiii au dreptul la educație gratuită și obligatorie, indiferent de statutul social. Toți copiii din Principate, cu vârste între 8-12 ani, erau obligați să facă măcar patru clase primare, fără discrimare de sex. Începerea fiecărui an școlar a constituit, de-a lungul timpului, pentru suflarea românească, un eveniment major, așteptat, înscris în șirul manifestărilor de mari emoții pentru noi toți, indiferent de vârstă și poziție socială. În primul rând pentru copii, tinerii care încep o nouă formă de școlarizare; pentru părinții care își îmbracă cu grijă odraslele și cu totul special pentru bunici!
Cu ani în urmă, în această ultimă calitate, împreună cu soția și familia cuscrilor, am așezat în băncuță, într-o școală bucureșteană, pe nepoțica noastră, Sofia. Au trecut anii și am speranța că, în octombrie curent, se va așeza în liniște la masa laboratorului unei universități, ca studentă! Mă gândesc, anul acesta câți copii și bunici au fost privați de bucuria de a fi împreună, cu un buchet de flori, în curtea unei școli?! Din nefericire, anul acesta a început, cu tristețe, ca titlul dintr-o publicație, „Vuvuzeauz bate clopoțelul”! M-aș fi așteptat, cu prilejul unui nou an de învățământ, să constat în mass media, din partea unui slujitor al școlii, comentarii, amintiri, consemnând aportul marelui ziditor al învățământului românesc care a fost Spiru Haret.
În schimb, o adevărată blasfemie, i-am remarcat numele pe pancartele și vestele miilor de răzvrătiți care mărșăluiau în ziua de Sfânta Maria pe străzile Capitalei. Am fost și sunt alături de adevărata suferință, pe care de această dată nu o consider atât de acută și oricum de rezolvat prin alte mijloace de o categorie profesională considerată cu un civism mai elevat, și nu neapărat în prima zi de școală. În istorie, învățământul a traversat perioade mult mai grele; aș aminti, spre exemplu, consemnarea istoricului Adrian Majuru precum: „Prim-ministrul Nicolae Iorga, un iubitor de profesori și de învățământ, nu reușește să plătească salariile timp de cel puțin 3 luni, întregului corp didactic”. Norocul prof. Iorga a fost că, în epocă, nu au existat sindicaliști atât de „școliți”. Ar fi multe de întreprins pentru evoluția „școlii” începută de Spiru Haret, conform cerințelor vieții actuale, între care, după opinia mea, crearea unui Corp de dascăli atestat, pentru învățământul preuniversitar, care să asigure, la intrarea în clasă a profesorului, prin prezența fizică și erudiția profesională, totala supunere și ascultare a elevilor. Pare minor, dar este punctul esențial al întregului învățământ, actul de transmitere a cunoștințelor. Fără suplinitori! Să sperăm, la anul, numai cu clopoțel!
Dr. ing.Ilarie Isac
Citește și Pastila de frumos. Purgatoriu?
Citește și Pastila de frumos. Diversiuni, scorneli, intrate în istorie
0 Comentarii