Web Analytics
scris miercuri, 17.09.2025

FCSB, cea mai slabă campioană din toată Europa!

FCSB nu a putut scoate mai mult decât o remiză pe terenul celor de la Csikszereda, scor 1-1, în etapa a noua din SuperLiga României. 

FCSB, cea mai slabă campioană din toată Europa!

Roș-albaștrii au ajuns, astfel, să aibă doar șapte puncte din 27 posibile și sunt pe locul 11. Acest parcurs o face pe FCSB să fie cea mai slabă campioană en-titre din Europa în sezonul actual! 

Dintre toate campioanele de pe „Bătrânul Continent” care au disputat deja cel puțin șase meciuri, FCSB este pe ultimul loc ca procentaj de puncte, potrivit Golazo. Echipa patronată de Gigi Becali are doar 25,9% puncte obținute din maximul posibil. 

La coada clasamentului rușinii se mai află Rijeka (Croația), cu șase puncte în primele șase etape și un procentaj de 33,3%. Mai urmează Buducnost (Muntenegru, șapte puncte în șase meciuri, 38,9%).

Există și exemple de campioane en-titre care și-au respectat blazonul și au obținut până acum doar victorii pe linie: Liverpool, Napoli, Bayern, PSG, Galatasaray, Olympiacos și Steaua Roșie Belgrad, potrivit Digi Sport.

Citește și: Real Madrid nu a fost singurul nume mare care l-a vrut pe Nicolae Dobrin!

Distribuie!

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită

Petiție pentru apă la Stoenești

Orice ar face, primarul de la Stoenești nu scapă de șicanele opoziției, fiind evidențiate în mediul online diverse aspecte care sunt indicate a fi...