Astăzi se împlinesc 27 de ani de la ultimul meci european disputat la Pitești. În Trivale venea Celta Vigo, revelația momentului în campionatul spaniol. Pe 15 septembrie 1998 se disputa manșa tur a primului tur din Cupa UEFA, meci pe care FC Argeș îl pierdea cu 1-0. În faţa a 20.000 de spectatori, elevii lui Silviu Dumitrescu şi Nicolae Dobrin n-au reuşit să câștige cu o echipă din care făceau parte Michel Salgado, Claude Makelele sau Valery Karpin.
FC Argeș (3-5-2): Bogdan Argeș Vintilă (GK), Daniel Mogoșanu, Cristian Bălașa, Nicolae Diță, Remus Gâlmencea, Sorin Radu, Constantin Schumacher, Adrian Mutu, Iulian Crivac, Constantin Barbu (C), Cristian Negru. Rezerve: Dani Coman (GK), Adrian Bogoi, Marius Jivăleanu, Cristian Bratu, Vasile Bârdeș, Adrian Neaga. Antrenor: Silviu Dumitrescu.
Celta Vigo (4-3-3): Richard Dutruel (GK), Michel Salgado, Fernando Cáceres, Goran Ðorović, Josema López, Valeriy Karpin, Claude Makélélé, Iomar Mazinho, Lyuboslav Penev, Juan Sánchez (C), Haim Revivo. Rezerve: José Pinto (GK), Óscar Vales, Francisco Caínzos, Dan Eggen, Bruno Caires, Tomás Hervás, Jorge Cadete. Antrenor: Víctor Fernández.
Citește și Localuri din Argeș și săli de „păcănele”, în vizorul Poliției. 5.000 lei, o amendă pentru pază
Oaspeţii au avut încă din primele minute iniţiativa. Juan Sánchez a marcat în min. 25, printr-un şut din interiorul careului. În min. 30, Silviu Dumitrescu și Nicolae Dobrin l-au înlocuit pe Sorin Radu cu Cristian “Bazela” Bratu. La pauză, tehnicienii Argeșului l-au schimbat pe Cristian Negru cu Sică Bârdeș. Abia în actul secund alb-violeţii şi-au trecut în cont o ocazie mai clară de gol, ratată însă în minutul 62 de Bârdeş. Apoi, în minutul 75, Penev semnează golul numărul 2 al lui Celta Vigo, dar acesta a fost anulat de arbitrul întâlnirii, cipriotul Andreas Georgiu, pe motiv de ofsaid. După acest moment, în teren a intrat Adrian Neaga, înlocuindu-l pe Constantin Schumacher. Piteştenii au pierdut fară a se face însă de râs, la finalul meciului fiind aclamaţi minute în şir de suporteri care au înţeles că Argeșul a întâlnit o echipă foarte puternică.
“Ne-am depăşit condiţia. S-a văzut că am muncit, am vrut, dar a fost o diferenţă de clasă între noi şi această selecţionată mondială”, declara la finalul partidei Gabriel Sicoe, preşedintele grupării argeşene. Juan Sánchez, marcatorul golului, avea să strălucească ulterior în tricoul Valenciei, alături de care a jucat două finale de UEFA Champions League. Spaniolii, au ajuns în acel sezon în sferturile Cupei UEFA, eliminând pe Aston Villa și Liverpool, nume grele ale fotbalului englez. Au fost eliminați din competiție de Olympique de Marseille, câștigătorii medaliilor de argint. Cupa UEFA a fost câștigată de o altă revelație, Parma.
Sursa: www.argesfc.ro
0 Comentarii