Web Analytics
scris joi, 21.08.2025

„Generalul” Tudosoiu explică procesul de comasare a şcolilor din Argeş pe înţelesul tuturor

Conform Legii „Bolojan” (141/2025), unitățile de învățământ care nu au 500 de elevi la nivel liceal și gimnazial sau 250 la nivel preșcolar vor fi desființate, în sensul că vor fi absorbite de alte unități de învățământ din aceeași localitate.

„Generalul” Tudosoiu explică procesul de comasare a şcolilor din Argeş pe înţelesul tuturor

Despre ce înseamnă concret acest lucru pentru copii și cadrele didactice, l-am întrebat pe inspectorul școlar general al IŞJ Argeș, Dumitru Tudosoiu, care ne-a declarat: „Aceste unități școlare își pierd personalitatea juridică. O astfel de școală, liceu sau grădiniță nu își va mai gestiona resursele venite prin minister sau prin primării de una singură, deci nu va mai fi ordonator de credit, nu va mai avea director, nu va mai avea ștampilă și nici contul din trezorerie etc. Asta din punct de vedere tehnic, să spunem. Din punct de vedere al copiilor, nu e nicio modificare. Copiii vor învăța în aceleași săli de clasă, nu se modifică nimic acolo. Din punct de vedere al cadrelor didactice, toate cadrele didactice vor avea în continuare acces la școala de dinainte, numai că titulatura acesteia se schimbă, nu va fi nicio problemă din punctul acesta de vedere.

Comasarea trebuie privită în strânsă legătură și cu modificarea normei didactice, de la 18 la 20 de ore și, în acest context, dacă la o disciplină îți mai trebuie două ore până atingi pragul de 20 și în urma comasării, vei fi teoretic în această școală, asta te va ajuta. Problemele pot apărea, dar nu putem aprecia exact în momentul acesta, acolo unde directorul se întoarce la catedră sau acolo unde permite numărul de copii și poate să fie director adjunct în a doua unitate. Problemele pot apărea, de asemenea, la colegii noștri din personalul auxiliar, la contabili, secretari, bibliotecari, informaticieni, administratori de patrimoniu. În funcție de tipul comasării, câți copii vor fi asimilați într-o nouă unitate de învățământ absorbită din cele două, în funcție de numărul de elevi, putem norma chiar și două posturi la o unitate de învățământ, mai ales dacă sunt două corpuri diferite, două sedii.

Putem norma chiar și administratori de patrimoniu în cazul grădinițelor care servesc masa copiilor pentru că au program prelungit. O să vedem cum funcționează acest sistem de normare pentru că de abia în septembrie putem avea acces la programul de normare – salarizare pentru a vedea efectiv posturile care se justifică pe normativ. În rest, având în vedere că sunt numai unități de învățământ din mediul urban, mai puțin comuna Rucăr, nu cred că vor fi probleme”.

Citește și Primarul Cristian Gentea, despre comasarea unităţilor de învăţământ: „Guvernul asta a dorit. Nu ştiu ce mare economie face”

Citește și Ministrul Educației are de două ori mai mulți consilieri decât Bolojan

Distribuie!

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită