Web Analytics
scris miercuri, 20.08.2025

Bolnavi şi… bolnavi. O poveste din „Duminica Orbului”

După 1989 suntem o țară a vrajbei, a datului cu părerea despre orice chiar și atunci când nu ai nicio expertiză în domeniul în care te bagi cu avânt proletar, a dorinței de a le muri vecinilor nu numai caprele, ci și orice mică sau mare afacere.

Bolnavi şi… bolnavi. O poveste din „Duminica Orbului”

La 36 de ani de atunci, moartea lui Ion Iliescu ne-a împărțit din nou în pro și contra acestei personalități: inteligent, ateu și alunecos, născut în zodia Peștilor. Personal, am estimat din prima clipă când l-am văzut la televizor, în 21 și 22 decembrie 1989, cum ne va păstori acest nou „tătuc”. Iar la alegeri l-am votat o singură dată, când contracandidat i-a fost Vadim Tudor, dar când a fost de acord cu intrarea în NATO și în UE, l-am apreciat.

Mi-am reamintit de un pacient cunoscut la câteva zile după „Duminica Orbului”, când Ion Iliescu a fost ales cu un scor zdrobitor în primul său mandat. Era un septuagenar, țăran dinspre munte, nu departe de celebra Ecaterina Rizea. Iată-i povestea pe care mi-a spus-o în cabinet după ce l-am consultat:
„Dom’ doctor, io mă trag din neam de țărăniști vechi. Cu femeia mea m-am înțeles perfect de când ne-am luat cu 50 de ani în urmă, până în ziua venirii lui Iliescu la televizor. Dom’ne, parcă i-a luat mințile. A început să-mi spună că ea îl votează orice ar fi. Eu îi ziceam că e comunist, dar se încăpățâna mai tare. În ziua votului, la prima oră a dimineții, ne pregăteam să plecăm să punem ștampila. I-am spus să-mi aducă o altă pălărie din camera cea bună. După ce a intrat, am sucit cheia și acolo am lăsat-o urlând și bocind până în miezul nopții”.
Dr. Viorel Pătraşcu

Citește și Bolnavi şi… bolnavi. Pipiterapia la români

Citește și Bolnavi şi… bolnavi. Amintiri din „Epoca de Aur”

Distribuie!

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită