Pacienţii vor putea raporta, de la 1 septembriue, cazurile în care au fost redirecţionaţi abuziv către un cabinet privat, de la spitalul public. În acest sens, pe site-ul Ministerului Sănătăţii va fi lansat un formular online care va conţine următoarele date: spitalul unde s-a întâmplat, medicul implicat, cabinetul privat indicat, costurile impuse.
Citește și: Scandal! La Spitalul Mioveni, o proteză gratuită costă… 77 milioane lei vechi!
Sesizările vor fi analizate prin controale comune ale Ministerului Sănătăţii şi CNAS, astfel încât fiecare caz să fie verificat şi sancţionat, după cum a anunţat duminică, 17 august, ministrul Sănătăţii, Alexandru Rogobete.
Acesta califică drept „inacceptabilă şi nedemnă” practica de a indica pacienţilor din spitalele publice clinici private pentru investigaţii şi tratament.
„Sistemul medical funcţionează mai bine printr-o colaborare deschisă între pacienţi şi medici. În România, un adevăr simplu trebuie cunoscut de toată lumea: spitalul public are obligaţia de a trata pacienţii. Din păcate, am primit numeroase semnale că bolnavilor li se spune că „nu mai sunt locuri”, „s-a terminat plafonul”, „CT/RMN este stricat”, „laboratorul nu funcţionează” sau că „nu există condiţii” – şi sunt trimişi către cabinete private, unde plătesc pentru servicii pe care ar fi trebuit să le primească gratuit. Această practică este inacceptabilă şi nedemnă”, spune ministrul Sănătăţii într-o postare pe Facebook.
„Pacientul are dreptul să aleagă liber unde doreşte să se trateze: public sau privat. Este însă inacceptabil ca el să fie redirecţionat intenţionat de personalul din spitalele publice, sub pretexte false”, a precizat Rogobete.
Vă reamintim: „Jurnalul de Argeș” a scris la începtul acestui an că un medic de la Spitalul Mioveni s-ar folosi de unitatea medicală, de stat, la care e salariat, pentru a vâna clienți și pentru a câștiga, în particular, de pe urma unor oameni aflați în suferință.
0 Comentarii