Miercuri, 13 august, la ora 20:25, polițiștii Secției 1 Pitești au fost sesizați prin 112, de o femeie, că sub Podul Viilor se află mai multe persoane, cu căruțe, care i-au adresat injurii.
Citelte și: Scarto, un cal bătut, numai piele şi os, salvat de Biroul de Protecţie a Animalelor Argeş
Potrivit IPJ Argeș, în spațiul public a fost difuzată și o înregistrare audio-video, în care doi bărbați din acel grup determină o cabalină să tragă, deși aceasta era legată de un copac, persoanele respective înjurând-o pe cea care filma.
În temeiul acestei sesizări polițiștii s-au deplasat cu operativitate la locul indicat, însă persoanele reclamate nu au mai fost găsite. Și nici apelanta nu a mai putut fi contactată, în vederea obținerii unor date suplimentare.
Cercetările au fost preluate de polițiștii din cadrul Biroului pentru Protecția Animalelor Argeș.
De asemenea, persoanele implicate au fost identificate, urmând a fi conduse la sediul unității de poliție pentru luarea măsurilor legale care se impun.
0 Comentarii