Astăzi, 13 august, AFC Câmpulung Muscel va evolua în turul 3 al Cupei României, contra ACS Muscelul Aro Câmpulung. Așadar, va fi un derbi local, fiind văzut ca un meci pe viață și pe moarte.
Antrenorul formației din Liga 2 speră că totul se va rezuma, până la urmă, doar la un meci de fotbal jucat corect și fără durități extreme.
”Principalul” clubului din Liga 2 este pregătit pentru confruntarea programată astăzi, de la ora 17:30, care va avea loc pe terenul echipei Aro.
”Cupa României este o competiție în care echipele din ligile inferioare joacă cu o determinare mai mare, iar cele considerate favorite pot avea surprize neplăcute, dacă nu tratează serios meciurile. Totul depinde doar de noi.
Cred că se face cam mare tam-tam pe seama acestei partide. Până la urmă, este un meci de fotbal, iar cel mai bun să câștige. Nu avem nimic cu cealaltă echipă din Câmpulung, nu ne-am intersectat în privința jucătorilor și prefer să vorbesc doar despre echipa mea.
Acest meci de Cupă este și o evaluare a jucătorilor pe care i-am folosit mai puțin în meciurile de campionat. Vom trata foarte serios jocul, chiar dacă peste câteva zile ne așteaptă o partidă de campionat la Reșița.
Din punctul meu de vedere, calificarea în play-off-ul Cupei României ar fi o normalitate. Și în sezonul trecut am ajuns în această fază a competiției, iar acum ne dorim foarte mult să ajungem în grupele Cupei României.
Am încredere în toți jucătorii pe care îi am în lot și aștept să îmi răsplătească încrederea cu un joc consistent, la finalul căruia să obținem calificarea”, a afirma Alecsandru Popovici, antrenorul echipei Muscelul Câmpulung, înaintea duelului din Cupa României, conform paginii de Facebook a clubului.
Referitor la parcursul din acest sezon al AFC Câmpulung Muscel, în weekendul trecut a disputat meciul cu CS Dinamo (scor 2-3), în urma partidei cu FC Pucioasa din Turul 2 de Cupa României, câștigată cu 3-0.
În prima rundă de Liga 2, AFC Câmpulung Muscel a cedat, cu 0-2, pe terenul Concordiei Chiajna, iar în etapa a 3-a va juca pe terenul celor de la ACSM Reșița.
Citește și: Cornel Dinu: „Mă lupt cu o depresie. Nu am ieșit din casă de un an și jumătate!”
0 Comentarii