Web Analytics
scris joi, 07.08.2025

Adrian Năstase, la funeraliile lui Ion Iliescu: Chiar dacă am avut şi controverse de-a lungul anilor, l-am respectat pentru multe dintre lucrurile pe care le-a împlinit

Fostul premier Adrian Năstase a declarat, la încheierea funeraliilor lui Ion Iliescu, primul preşedinte ales democratic în România post – comunistă, că, deşi a avut şi controverse cu acesta, de-a lungul anilor, l-a „respectat” pentru „multe dintre lucrurile pe care le-a împlinit”, pentru „echipele pe care le-a format”, pentru „capacitatea de a crea consens”. Năstase a spus că în 2004 se vorbea despre „două Românii”, dar că acum sunt „mult mai multe Românii”, „mult mai multe fracturi în societate”. El a mai spus că, în opinia sa, „era un moment pe care trebuiau să-l cinstească toţi”, ”nu atât pentru că era vorba doar de un fost şef al statului, ci pentru că, în primul rând, era vorba despre o perioadă grea din istoria României”, adăugând că este „oarecum subiectiv pentru că, ultimii ani”, a „traversat dintr-un deşert” care i-a adus „destul de multă suferinţă”.

Adrian Năstase, la funeraliile lui Ion Iliescu: Chiar dacă am avut şi controverse de-a lungul anilor, l-am respectat pentru multe dintre lucrurile pe care le-a împlinit

Citește și Premieră pe Transfăgărăşan. Un medic veterinar a alergat 48 km în jurul Lacului Vidraru. În 6 ore de maraton a întâlnit 3 urşi

„Chiar dacă am avut şi controverse de-a lungul anilor, l-am respectat pentru multe dintre lucrurile pe care le-a împlinit, pentru echipele pe care le-am format, pentru capacitatea de a crea consens. Ştiu că acum sună puţin ciudat. Unii au impresia că, până la urmă, consensul este ceva rău. Cred totuşi că avem nevoie de un efort, aşa cum s-a întâmplat la masa de la Snagov, de a pune împreună forţe, inclusiv din partide politice, care poate au altă viziune şi care să încerce să găsească soluţii pentru viitor”, a declarat, joi, la finalul înmormântării lui Ion Iliescu, fostul premier Adrian Năstase.

El a spus că, în 2004, se vorbea despre cele două Românii, dar că acum sunt „mult mai multe Românii”. 

„Acum sunt mult mai multe Românii, sunt mult mai multe fracturi în societate şi eu cred că ar trebui totuşi să facem un efort, în primul rând să nu privim în urmă, ci să privim în viitor. Dacă putem”, a punctat Năstase.

Întrebat cum i s-au părut ceremonia de înmormântare a fostului preşedinte, Adrian Năstase a răspuns că organizarea i s-a părut „foarte bună, iar Comitetul de funeralii a făcut un lucru deosebit”. 

Distribuie!

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Neam-prostia înghite România

Neam-prostia înghite România

de MAKE 7 august, Am şters vreo şaptezeci de insulte la adresa lui Ion Iliescu, comentarii ale publicului în josul ştirii publicate de BURSA că...

Din ediția tipărită