În urmă cu patru ani se stingea din viață Constantin Olteanu, fostul fundaș al echipei FC Argeș. Avea 75 de ani. Olteanu a jucat la formația din Trivale timp de 12 ani, în perioada 1964 - 1978, perioadă în care a adunat 295 de meciuri și a marcat 8 goluri în tricoul alb-violet. Supranumit „Baciul”, Olteanu a fost pilon de bază al echipei care a cucerit primul titlu de campioană a României din istoria clubului piteștean, în sezonul 1971-1972. Am stat de vorbă cu soția fostului mare jucător alb-violet, Elena, 78 de ani, o femeie jovială, alături de care Constantin Olteanu a avut o căsnicie aproape perfectă.
„Eu cu tine mă voi însura!”
Cum l-ați cunoscut pe soțul dumneavoastră?
- Ne-am cunoscut în primul an de școală, am fost colegi la o instituție de învățământ din București. Era cu un an mai mare decât mine și, deși pare ireal, de atunci ne-am plăcut reciproc. Eram în clasa a patra și îmi amintesc că m-am dus la mama și i-am mărturisit că îmi place de un coleg, iar el m-a cerut de soție. Mama s-a prăpădit de râs. Constantin era foarte direct și hotărât. În clasa a cincea mi-a zis: „Eu cu tine mă voi însura!”. Am zis da, deși eram doar niște copii nevinovați. N-a fost deloc cuminte, făcea tot felul de pozne, era mai năbădăios. Eu urmam și cursuri de muzică, iar el se urca într-un copac pentru a se uita la mine, în sală. Știa și profesorul de muzică. A avut o copilărie cu peripeții, dar anii au trecut și am ajuns să ne căsătorim. El avea 20 de ani, eu aveam 19 ani. Ne-am născut și am copilărit amândoi în Crângași, stăteam la o stație distanță unul de altul. Știți ce făcea? Fără să-l văd, când plecam acasă de la școală, venea în spatele meu, iar dacă un băiat de uita la mine, îl altoia. Auzeam în spatele meu cum plângeau băieții și-l întrebau nedumeriți de ce-i lovește. Făcea numai ce voia, nu avea putere nimeni, era răsfățat. A dispărut din peisaj o bună perioadă de timp, la insistențele mele. Nici părinții nu mă lăsau cu el. I-am spus să vină când voi fi la liceu, în clasa a zecea. Zis și făcut! Atunci m-am trezit cu el, a reapărut. Atâta precizie nu am întâlnit la nimeni! Mergeam cu prietenele mele și cu el la film, el ne plătea biletele. Îi dădeau bani toate neamurile. Mătușile îl iubeau foarte mult. Ne duceam la cimematograf, iar duminică era program non-stop și vizionam toate filmele. Mă conducea acasă și stăteam la poartă ore întregi de vorbă. Ieșea tatăl meu și ne întreba dacă vrem să ne aducă scaune.
Ca fotbalist, soțul dumneavoastră a avut și momente mai dificile, sunt sigură. Vă amintiți un episod trist din cariera domnului Constantin Olteanu?
- La 19 ani și-a rupt piciorul, a suferit fractură de maleolă, care a necesitat intervenție chirurgicală. I-au pus greșit piciorul în ghips cei de la București, din păcate. Astfel, medicul de la Pitești a fost nevoit să repare greșeala și să i-l rupă pe viu, fără anestezie, pentru a i-l pune corect în ghips. A urmat o perioadă grea, nimeni nu-i mai dădea vreo șansă că va mai juca, dar a avut ambiție și a dat toate calculele peste cap. Și-a revenit și a reintrat în circuit, a avut tinerețea de partea sa. Pe teren își dădea viața, să știți. Singurul lui defect îl constituia faptul că nu prea era disciplinat, la capitolul acesta a pierdut mult. În rest, a fost un jucător cum rar mai vezi acum, în zilele noastre, sau nu mai vezi deloc. A intrat odată cu spatele în careu și a făcut foarfecă. Ce fundaș face foarfecă în careu? În afara gazonului, era mai nonconformist; de exemplu, îl chemau la națională, dar el refuza să meargă. Nu-i plăceau cantonamentele. Îmi amintesc că era la lot, urma meciul cu Danemarca și ce credeți că a făcut? A venit toată săptămâna și a stat cu tata în curte, iar meciul l-au pierdut românii cu 3-0, dacă nu mă înșel.
„I-a dat profesorului Florin Halagian cu tacul în cap”
Cum s-a înțeles cu antrenorul Florin Halagian? Se știe că disciplina era literă de lege pentru acesta, nu tolera nicio abatere.
- La capitolul disciplină, a avut probleme cu profesorul Florin Halagian, care avea principii sănătoase. Îmi amintesc un episod care s-a lăsat cu puțin scandal. Soțul meu și Ivan, un fost coleg, fotbalist excepțional și el, jucau biliard și a venit Halagian să le spună că este momentul să meargă la somn. Constantin al meu i-a zis că vor pleca doar după ce termină partida. Antrenorul s-a înfuriat, soțul meu i-a dat cu tacul în cap, iar domnul profesor i-a aruncat o bilă în gură. Cu toate acestea, pe teren, Constantin Olteanu se schimba radical. La meciul cu Real Madrid, din Cupa Orașelor Târguri, din deplasare, înainte de final, a fost lovit grav la picior, iar antrenorul îi striga de pe margine să reziste. „Stai acolo, suportă durerea, că le e frică de tine!”, i-a strigat Florin Halagian. După meci, un ziar din Spania a scris că soțul meu a fost cel mai periculos jucător al piteștenilor. A venit cu ziarul la mine să se laude… Era foarte curajos, intra cu capul în bară, se înțelegea perfect, în teren, cu Remus Vlad, formau un cuplu redutabil. A venit la Pitești la insistențele președintelui Puiu Rapaport, doar dânsul l-a dorit.
Cum vă petreceați timpul când soțul dumneavoastră era în cantonamente?
- Nu stăteam singură când era în cantonament, plângeam de rupeam, îmi făceam bagajul și plecam la București, la părinții mei. Am fost binecuvântați de Bunul Dumnezeu cu două comori. Cristina, fiica cea mare, este căsătorită cu fostul fotbalist Florin Motroc, și au doi copii minunați, Sânziana, 29 de ani, și Vlad, 26 de ani,. Pe cealaltă fată o cheamă Lorena, locuiește în Canada de 22 de ani și are doi copii, pe Luca, 22 de ani, și pe Livia, 17 ani. Am uitat să precizez că ne-am căsătorit pe 31 decembrie 1966. Ne-am simțit excelent la Pitești. Oamenii de acolo sunt calzi, primitori, respectuoși.
„Spunea mereu că locul femeii este doar la cratiță”
Cum s-a înțeles Constantin Olteanu cu Nicolae Dobrin?
- Perfect, îl respecta foarte mult pe Dobrin, erau de nedespărțit, mergeau și cu noi, cu soțiile, peste tot. De exemplu, soția antrenorului Ștefan Vasile ne chema la masă, mergeam cu copiii. Doamna ne dădea lecții de viață, ne explica multe lucruri utile. Mergeam cu Gica Dobrin la toate meciurile, făceam galerie, știam regulile jocului.
Soțul meu avea și admiratoare, era un bărbat șarmant, recunosc. M-am intoxicat odată din cauza femeilor care roiau în jurul său. Știți ce am apreciat enorm la Dobrin? Când și-a luat mașină, n-a lăsat-o pe Gica până nu a luat carnetul, a obligat-o, i-a spus că este foarte important să știe să conducă, deoarece trebuie să-l ducă la aeroport. Spre deosebire de soțul meu, care spunea mereu că locul femeii este doar la cratiță! Și-a luat carnet și soțul meu, în cele din urmă, dar pe mine nu m-a lăsat…
Vă oferea des cadouri?
- Când pleca în străinătate, da, îmi aducea cadouri. Bijuterii, dar și haine. A fost plecat cu echipa olimpică în Africa, o lună au stat, iar trei dintre jucători, printre care și soțul meu, s-au gândit să ne cumpere nouă, soțiilor, haine la fel, din piele de elefant. Erau la mare căutare… Întâmplarea a făcut să-și dea cei trei fotbaliști întâlnire în gară, pentru că plecau la București. Au mers cu soțiile și… Nu mică ne-a fost mirarea când am constatat că toate eram îmbrăcate la fel! Bărbatul meu, care avea un simț al umorului foarte dezvoltat, s-a uitat la noi și ne-a întrebat dacă suntem asistente.
Cum v-ați simțit la Pitești și cât de mult a iubit soțul dumneavoastră echipa FC Argeș?
- Cât de mult a iubit clubul din Trivale? Nu pot să mă exprim în cuvinte! Mereu povestea de acea echipă mare și valoroasă pe care a avut-o FC Argeș. Și tot timpul lacrimile îi jucau în ochi. Avem cele mai frumoase amintiri de la Pitești. Îmi amintesc că fiica noastră cea mare, Cristina, avea patru ani când Argeșul a luat titlul de campioană și a început să plângă cu lacrimi de crocodil. În timp ce sărbătoream succesul, un fotbalist s-a apropiat de ea și a întrebat-o de ce plânge, iar răspunsul copilei ne-a lăsat mască pe toți: „Pentru că l-au luat campionii pe tata!” Altceva nostim vă mai povestesc? Mă duceam în piață și ea voia să meargă cu mine. La un moment dat, într-una din zile, ne-am întâlnit cu cineva din anturajul echipei de fotbal. Acel domn a remarcat faptul că fetița seamănă foarte mult cu Constantin.
Cristina nu a stat mult pe gânduri și a răspuns: „Când îmi va crește și mustața, veți vedea că voi semăna și mai mult cu el!”. Una peste alta, totul a fost minunat la Pitești, iar spectatorii erau foarte inimoși. Știu că Argeșul joacă acum în Liga I, le doresc succes jucătorilor și multă putere de muncă tuturor celor care conduc destinele clubului. Să fiți mândri că purtați pe piept culorile alb și violet!
Citește și La ceasul amintirilor. Sergiu Moisescu: „Halagian mi-a dat două palme şi m-a trezit”
0 Comentarii