”Oamenii DACIEI’’ – interviuri de Cristina Rousseau (19)
Cristina Rousseau: D-le Zamfirescu, ați avut ca activități subordonate tratarea apei, producerea aerului comprimat, producerea energiei termice, distribuția electricității, laboratoarele de verificare a apei. Dacă distribuția uneia dintre ele ar fi lipsit, uzina ar fi fost paralizată. Cum e să depindă zi și noapte această activitate atât de importantă de colectivul pe care îl conduceați?
Ion Zamfirescu: Asigurarea energiei, indiferent sub ce formă, reprezintă o ramură strategică a activității economice și nu numai, indiferent la ce nivel. În cazul firmei Dacia, unde cândva lucrau peste 29.000 de salariați, cu procese tehnologice cu flux continuu și cu sectoare a căror securitate depindea de continuitatea în alimentare cu agenți energetici, întreruperea furnizării unor agenți energetici putea duce chiar la catastrofe. Pe scurt, consecințele puteau fi următoarele:
- Nerealizări în producție și nu numai; exemplu edificator: la schimbul 1, unde lucrau cca. 15.000 de salariați, la o oră întrerupere energie electrică se pierdeau 15.000 de ore manoperă;
- Creșterea rebuturilor în special în sectoarele calde, pierderi de materiale și defectarea utilajelor;
- Accidente tehnice cu consecințe grave: distrugere utilaje, pierderi de materiale și chiar de vieți omenești.
Având în vedere toate aceste aspecte, responsabilitatea noastră, a celor care lucram în sectorul energetic, era uriașă; eram conștient de acest lucru și cred că am reușit să insuflu această responsabilitate și colectivului pe care l-am coordonat. Pentru asta, primul lucru cu care am început în momentul în care mi s-a încredințat coordonarea acestei activități, a fost formarea unei adevărate echipe, care să fie prezentă în mijlocul evenimentelor la bine și la rău, instruită să răspundă la comenzi; am avut un principiu ca ,,turma” să vină după tine, nu să o mâni cu biciul de la spate. Sigur, toate astea, cu multă exigență, dar nu am confundat exigența cu bădărănia. Sigur, nu am fost perfecți, totdeauna este loc de mai bine, dar cred că în mare parte am reușit, cred că toate situațiile dificile cu care ne-am confruntat am reușit să le optimizăm și să reducem la minim repercusiunile asupra activității firmei.
Al doilea aspect avut în vedere a fost securitatea oamenilor. După cum se știe, toate activitățile specifice zonei energetice erau cu grad mare de pericol în exploatare, de aceea nu am făcut niciun rabat privind dotarea cu mijloace tehnice, instruirea și verificarea respectării în practică a normelor. Am marea satisfacție că, timp de peste 20 de ani cât am coordonat activități din zona energetică, nu s-a înregistrat nici măcar un accident de muncă.
Cristina Rousseau: Când vă uitați în urmă ce vedeți? Un tânăr optimist care nu și-a pierdut entuziasmul nici cu trecerea anilor? Căruia i-au plăcut provocările vieții, dar care, chiar tânăr fiind, a aplicat dictonul latin ,,festina lente”?
Ion Zamfirescu: Privind în urmă, senzația pe care o simt este că timpul a trecut relativ repede. Totuși îmi amintesc cu plăcere de etapele prin care am trecut: copilăria, școala, anii de facultate, primul loc de muncă și, bineînțeles, cei 27 de ani petrecuți la Dacia, unde m-am desăvârșit ca om. Am fost totdeauna optimist, entuziast în ceea ce îmi propuneam și asta cred că m-a ajutat mult în viață. Am avut încredere în oameni, dar am și transmis încredere.
Citește și Gheorghe Nedelea: „Dacă e vorba de picanterii, vă destăinui câteva în rândurile de mai jos’’
0 Comentarii