Web Analytics
scris vineri, 01.08.2025

Prezența unei bacterii periculoase confirmată în Centrul de Arși din cadrul Spitalului Floreasca. Internările, suspendate temporar

Ministerul Sănătății a anunțat vineri seară măsuri drastice luate în urma unui control efectuat la Centrul pentru Arși din cadrul Spitalului Clinic de Urgență Floreasca din București.

Prezența unei bacterii periculoase confirmată în Centrul de Arși din cadrul Spitalului Floreasca. Internările, suspendate temporar

Verificările, realizate de Corpul de Control al ministrului și de Inspecția Sanitară de Stat, au scos la iveală nereguli grave legate de igienă, infrastructură și managementul infecțiilor. Cel mai alarmant: confirmarea prezenței agentului patogen Candida auris, un fung periculos recunoscut la nivel internațional pentru rezistența sa la tratamentele convenționale.

Citește și: Controale la firme care produc, distribuie și vând apă îmbuteliată. Amenzi de aproape două milioane de lei

Odată cu confirmarea prezenței Candida auris, autoritățile au decis suspendarea temporară a internărilor în Compartimentul pentru Arși. Pacienții deja internați vor continua tratamentul, dar în condiții stricte de izolare și monitorizare epidemiologică. Vizitatorii nu mai au acces, iar toate protocoalele de igienă și dezinfectare au fost înăsprite.

În urma controlului,  autoritățile au aplicat sancțiuni totale de 60.000 de lei. Firma de curățenie a fost amendată cu 10.000 de lei pentru nerespectarea standardelor de igienizare și cu încă 20.000 de lei pentru utilizarea de produse biocide fără autorizație. Spitalul a primit o amendă de 30.000 de lei din cauza lipsei unui sistem de ventilație adecvat (HVAC) în compartimentul destinat tratării pacienților cu arsuri — o încălcare gravă a normelor sanitare în vigoare.

Distribuie!

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită