Web Analytics
scris joi, 15.09.2011

Un milion de dolari pentru un liceu privat, cu doar un singur elev promovat la Bacalaureat

# Bani publici îngropaţi în şcoli făcute pe genunchi de către PDL Argeş # Colegiul Ecologic ”Prof. univ. Alexandru Ionescu” este liceul de pomină condus de controversata Cristiana Sima, unde și-a luat Bac-ul, la venerabila vârstă de 50 de ani, șeful PNȚCD Pitești, Gigi Dinescu. Cu surle, trâmbiţe şi alai portocaliu, la Bradu a fost inaugurat Colegiul Ecologic „Prof.univ. Alexandru Ionescu”. Nu au lipsit de la eveniment senatorul de Dâmboviţa Mircea Andrei, în calitate de preşedinte al PDL Argeş, nici cele două mâini drepte ale sale, prim-vicepreşedinţii Cătălin Teodorescu şi Gabriel Bratu, dar nici mâna stângă, secretarul general Florin Frătică, primarul de la Bradu, că doar festivităţile se desfăşurau în ograda sa. Două lucruri ne-au atras atenţia. În primul rând, valoarea uriașă a investiţiei, de circa 30 de miliarde lei vechi ( aproape 1 milion de dolari) care a fost prezentată drept una la care au pus umărul mai toate instituţiile statului. Numai că întrebarea legitimă și firească este ce caută atâta bănet public într-o afacere privată, manageriată de o persoană ca madam Cristiana Sima, devenită peste noapte mare specialistă în probleme de mediu, deși liceul pe care-l conduce e aproape zero la capitolul rezultate. Iar ca exemplu dăm faptul că, în prima sesiune a Bacalaureatului de anul acesta, Marele Colegiu Ecologic al lui tanti Sima nu a avut niciun promovat. Iar în a doua, adică în toamnă, a bifat, cu mare greutate, unul singur. Penibilul situației a fost sintetizat, evident fără voia sa, chiar de către șeful de la Dâmbovița al PDL Argeș, senatorul Mircea Andrei, care a ținut să sublinieze în alocațiunea ținută că liceul „este un deschizător de drumuri în învăţământul românesc”. Partea amuzantă este aceea că drumul ”deschis” de Colegiul Ecologic al Cristianei Sima seamănă izbitor cu DN 73 Pitești-Câmpulung. F.S.

Distribuie!

0 Comentarii

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită