Încă un delict silvic depistat în Argeș! Polițiștii din Stâlpeni au oprit în trafic, pe DJ 732, un bărbat în vârstă de 31 de ani, din Bălilești, care transporta material lemnos cu o autoutilitară, pe raza comunei de domiciliu.
Citește și: Încă o „nefăcută”! Direcţia Silvică Argeş, în văzul întregii ţări: A împuşcat ursoaica şi a abandonat puii în drum
Cu sprijinul unui specialist silvic s-a stabilit că în mijlocul de transport se afla un volum de 1,19 mentri cubi de material lemnos, de esență fag. Cel de la volan nu avea însă documente care să ateste proveniența legală a lemnelor sau acte de însoțire a transportului – după cum informează Biroul de presă al IPJ Argeș.
Prin urmare, conducătorul autoutilitarei a fost sancționat contravențional cu o amendă în valoare de 1.000 de lei, conform Legii 171/2010 privind contravențiile silvice, iar materialul lemnos a fost confiscat și predat reprezentanților Ocolului Silvic Aninoasa.
0 Comentarii