Dramă pe DN 7C – Transfăgărășan! Un motociclist a fost omorât de un urs, în dimineața zilei de joi, 3 iulie, în împrejurări încă neelucidate. Potrivit informațiilor publicate de ziaruldinmuscel.ro, animalul l-a târât pe om într-o râpă.
Evenimentul s-a produs în zona Hotelului Posada a barajului Vidraru. Ursul ar fi atacat un grup de motocicliști, unul dintre aceștia căzându-i victimă. Acesta a fost doborât și tras la vale aproximativ 60 de metri.
Conform celor precizate de Ion Sănduloiu, șeful Salvamont Argeș, motocicleta este înmatriculată în Italia, prin urmare cel care a condus-o s-ar putea să fi fost cetățean străin.
Echipaje de intervenţie, poliție și jandarmi montani s-au deplasat de urgenţă în zonă, iar perimetrul a fost securizat. Cei de la Salvamont Argeș au fost solicitați să ajute la extragerea trupului neînsuflețit din râpă.
De notat este și faptul că într-o fotografie remisă de Jandarmeria Argeș motocicleta turistului mort se află în imediata vecinătate a unui panou de avertizare pe care stă scris, în română și engleză: „Hrănirea urșilor este interzisă! Se sancționează cu amendă!”
În acest context, punem din nou întrebarea: oare câți oameni trebuie să mai moară până când Direcția Silvică Argeș și AJVPS Argeș să ia măsuri în această direcție?!
Citește și: Traficul rutier pe Transfăgărăşan va fi restricţionat vineri pentru o competiţie sportivă-Turul Ciclist al Sibiului 2025
0 Comentarii