Directoratul Național de Securitate Cibernetică (DNSC) trage un semnal de alarmă în legătură cu o nouă metodă de fraudă care face victime în rândul utilizatorilor de internet din România. Infractorii cibernetici trimit mesaje în care se dau drept reprezentanți ai unor instituții oficiale – precum Poliția Română, Interpol sau Europol – încercând să inducă panică și să obțină date personale sau informații financiare sensibile.
Atacatorii folosesc e-mailuri redactate în mod aparent oficial, cu antete, sigle și ștampile false, în care pretind că destinatarul ar fi implicat în fapte grave – de la pedofilie la distribuirea de materiale ilegale. Sub presiunea acestor acuzații, victima este îndemnată să ofere „urgent” răspunsuri sau date prin e-mail.
Citește și: Controale la nivel național în domeniul serviciilor funerare. Nereguli grave descoperite de ANPC
„Scopul este clar: sperierea utilizatorului pentru a-l determina să acționeze impulsiv, fără verificări. Este o tentativă clasică de fraudă și manipulare psihologică”, atrag atenția experții în securitate cibernetică.
„Autoritățile reale nu comunică astfel de informații prin e-mailuri generice și nu cer date personale prin link-uri sau atașamente”, subliniază DNSC.
Pentru a nu cădea în capcana acestui tip de fraudă, DNSC recomandă următoarele măsuri de precauție: Nu deschideți niciun link sau fișier atașat dintr-un mesaj suspect; Verificați cu atenție adresa expeditorului (de multe ori este una neoficială); Nu furnizați informații personale sau bancare; Nu răspundeți mesajului; Raportați imediat incidentul autorităților (ex: poliție, CERT-RO)
DNSC reamintește că nicio autoritate nu va cere informații sensibile prin mesaje alarmiste sau neoficiale.
0 Comentarii