Web Analytics

articol scris vineri, 09 mai 2025

Familia FC Argeș se mărește! Ionuț Rădescu va deveni tată!

A pus din plin umărul la promovarea echipei FC Argeș și mijlocașul Ionuț Rădescu. A fost un sezon greu, cu urcușuri și coborâșuri, dar jucătorii piteșteni au dat totul pe teren și au reușit să promoveze în primul eșalon.

Mijlocașul Ionuț Rădescu are toate motivele din lume să se considere un om împlinit. Nu numai din punct de vedere profesional lucrurile decurg perfect, ci și în plan personal totul este conform doleanțelor sale.

S-a căsătorit, anul trecut, cu Alma, o tânără originară din Rucăr, care îi va dărui un băiețel. Primul copil al familiei Rădescu va veni pe lume la mijlocul lunii iulie, iar părinții și nașii, arbitrul Cătălin Popa și Andreea, soția sa, așteaptă cu nerăbdare acel moment unic.

„Mă simt foarte bine, nu am avut deloc probleme în timpul sarcinii, sper ca și de acum înainte lucrurile să decurgă la fel, iar copilul să vină pe lume sănătos.

În ceea ce privește cariera soțului meu, sunt foarte mândră de el, îi sunt alături, la bine și la greu. Au fost și momente mai puțin plăcute, dar Ionuț a reușit să le depășească, pentru că este un bărbat puternic, foarte îndrăgostit și dedicat meseriei pe care și-a ales-o!”, ne-a spus Alma, superba soție a fotbalistului Ionuț Rădescu.

Citește și: Fundașul Florin Borța, după ce FC Argeș a promovat în primul eșalon: „E un sentiment de nedescris, sunt foarte fericit!”

Distribuie!

0 Comentarii

Trimite un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Pitești. Amendă usturătoare pentru un șofer prins fără RCA

Marți, 10 noiembrie 2026, un bărbat în vârstă de 45 de ani s-a ales cu o amendă usturătoare în urma […] Citește!

Sfatul psihologului. Cât durează de fapt „până la sfârşitul anului”

În noiembrie începe lista nescrisă. Până la Crăciun trebuie rezolvate dosarul de la bancă, controlul medical tot amânat, camera copilului, […] Citește!

Impactul Inteligenţei Artificiale asupra Consacrării şi Garantării Drepturilor Omului, la Centrul Cultural Piteşti

Miercuri, 11 noiembrie, de la ora 14, în Sala „Ars Nova” de la Centrul Cultural Pitești, va avea loc dialogul […] Citește!

Dr. Vlad Negru şi dr. Marius Banu au participat la un program dedicat dezvoltării şi managementului afacerilor

În spatele unei clinici care evoluează se află oameni care aleg să înveţe permanent Dr. Vlad Negru și Dr. Marius […] Citește!

Ne încărcăm telefonul în fiecare zi. Dar pe noi?

Organismul nu funcţionează cu baterie infinită. În fiecare seară punem telefonul la încărcat.Facem revizia mașinii.Actualizăm calculatorul.Îngrijim lucrurile care ne sunt […] Citește!

La mulţi ani sărbătoriţilor săptămânii!

În săptămâna 11-17 noiembrie șapte personalități argeșene își sărbătoresc ziua de naștere. Primul sărbătorit, pe 11 noiembrie, este dr Mihail […] Citește!

Simona Bucura-Oprescu, vot important privind investițiile în infrastructura de gaze naturale

Investiții mai rapide în infrastructura de gaze naturale, mai puțină birocrație și o utilizare mai eficientă a banilor publici. Pentru […] Citește!

Libertatea presei nu e o favoare

APADOR-CH consideră inacceptabilă decizia președintelui Nicușor Dan de a interzice accesul unui jurnalist la Palatul Cotroceni pe întreaga durată a […] Citește!

Film în premieră la Pitești. „Atât de familiar”, la Cinematograful „Mircea Diaconu”

Duminică, 15 noiembrie 2026, are loc de la ora 18:00, premiera filmului „Atât de familiar”, proiectat la Cinematograful de artă […] Citește!

A început montarea luminițelor de sărbători în Curtea de Argeș

Miercuri, 11 noiembrie 2026, Societatea de Salubritate Publică Urbană, care se ocupă și de iluminatul public, a început montarea instalațiilor […] Citește!

Mioveni. Testare gratuită a glicemiei în trei locații

Vineri, 13 noiembrie 2026, între orele 08:30 și 13:30, adulții își vor putea verifica gratuit glicemia și tensiunea arterială la […] Citește!

S-a început marcarea trecerilor de pietoni de tip covor antiderapant în Câmpulung

Miercuri, 11 noiembrie 2026, Primăria orașului Câmpulung Muscel a postat pe facebook câteva poze cu noile treceri de pietoni de […] Citește!

Omul săptămânii

Viorel Pătrașcu

Opinie

Sfatul psihologului. Cât durează de fapt „până la sfârşitul anului”

Din ediția tipărită

Indicator cu eroare la Apele Române! ABA Argeş-Vedea a picat pe eroare

Recentul audit financiar efectuat la Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor a avut ca rezultat tot o opinie împărțită a inspectorilor, […] Citește!

Foto-pamflete

Taxa pe gunoi, ridicată la rang de predică! Un preot piteştean, alarmă falsă pe Facebook

Un preot din Pitești a reușit să stârnească o adevărată furtună virtuală după ce a anunțat, pe pagina sa de […] Citește!

Fostul deputat Nicolae Georgescu, în cărţi pentru funcţia de prefect al judeţului

Social-democrații din Argeș nu au liniște până nu-l văd iarăși înscăunat pe unul de-al lor ca prefect al județului, în […] Citește!

După zimbri, se înmulţesc şi castorii din Făgăraş

Dacă zimbrii reintroduși în sudul Munților Făgăraș, în trei zone din Muscel, au ajuns la a doua generație de viței […] Citește!

Foto-pamflete

Pieţele din Câmpulung au şef un consilier judeţean

Recent revenit în administrație în calitate de consilier județean din partea PSD, inginerul Constantin Ivan, fost șef la Hidroelectrica și […] Citește!

Închiderea Bulevardului „Pardon”, prilej de promenadă şi odihnă pe carosabil

Se perpetuează măsura restricționării circulației auto pe străzile adiacente Bulevardul ”Pardon” din Câmpulung, în week-end, deși fără acționarea bolarzilor, ci […] Citește!

Se caută medici pentru urgenţe la Câmpulung

După ce concursurile pentru recrutarea a mai multor medici primari și specialiști nu s-a soldat cu ocuparea tuturor posturilor oferite […] Citește!

Foto-pamflete