Printre destul de multele cazuri în care municipiul Câmpulung a fost obligat să dea înapoi bani europeni folosiți pentru implementarea unor proiecte s-a evidențiat de curând cazul impunerii sumei de 586.940 de lei. Mulți bănuți, pe lângă alții, și toți scoși din bugetul local, nu din buzunarele celor care au fost implicați în întocmirea actelor și derularea faptelor!
Și a fost vorba de situația din toamna anului trecut, atunci când, după verificări efectuate de către Direcția Generală din cadrul Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene, au fost constatate nereguli la impunerea unor cerințe restrictive printr-un caiet de sarcini necesar derulării unei licitații și presupusa aplicare incorectă a unor prevederi ale acelui caiet, consecința fiind acceptarea unei oferte câștigătoare ce nu ar fi trebuit acceptată dacă cerințele publicate ar fi fost respectate. Totul legat de proiectul ”Ecosistem digital interconectat și GIS integrat în cadrul UAT Municipiul Câmpulung”.
Ei bine, nota de constatare a celor de la Proiecte Europene a fost contestată, dar fără succes, așa că banii și-au urmat cursul în amonte. Doar că administrația din Câmpulung nu a acceptat fără rezerve situația, așa că a reacționat pe altă cale. A acționat în instanță Direcția ministerială, cerând Curții de Apel București să anuleze notele de constatare și de impunere.
Fără juriști, se caută avocați din afară
Demersul în justiție a evidențiat însă criza din aparatul administrativ al Câmpulungului. Criza de juriști! Din cinci posturi, doar două sunt ocupate pe domeniul juridic, asta după ce chiar recent s-a înregistrat o plecare din sistem. Iar dintre cei doi juriști, unul de-abia a fost angajat ca debutant. Așa că soluția este cea des apelată în ultimul timp, adică achiziționarea de servicii juridice de consultanță, asistență și reprezentare, din afară. Și solicitare în acest scop nu există doar pentru procesul anterior menționat, ci și pentru alte două litigii.
Cătălin Ioan Butoiu
0 Comentarii