Web Analytics
scris joi, 01.05.2025

Campania „Fără bullying în şcolile argeşene”. După ce află cum să prevină violenţa, elevii învaţă şi „cum să acorde primul ajutor cu mâinile goale”

Un fenomen real care ia amploare în școli este bullying-ul, fie el verbal, fizic sau online. Elevii pot fi intimidați, hărțuiți, amenințați cu bătaia, umiliți în public sau excluși din grup din cauza particularităților și, din păcate, deși subestimate, efectele sunt copleșitoare. Încă din toamnă, Jurnalul de Argeș a demarat o campanie de presă anti-bullying prin care aducem în lumină eforturile de prevenire a violenței școlare.

Campania „Fără bullying în şcolile argeşene”. După ce află cum să prevină violenţa, elevii învaţă şi „cum să acorde primul ajutor cu mâinile goale”

În fiecare an, elevii din Argeș învață despre cum să oprească bullying-ul, dar și măsuri de prim-ajutor în cadrul proiectului județean „Alternativă la violență. Tu alegi”. Campania a fost realizată de Centrul Județean de Asistență și Resurse (CJRAE) Argeș în colaborare cu Inspectoratul pentru Situații de Urgență și Inspectoratul Județean de Jandarmi Argeș, în perioada 24 martie – 2 aprilie. Mariana Lițiu, plutonier adjutant șef în cadrul ISU Argeș, ne-a vorbit despre rolul pompierilor în cadrul acestor acțiuni.
„De obicei, în cadrul acestor proiecte, noi îi învățăm partea de prim-ajutor. De fapt, se începe cu partea de bullying și tot ceea ce presupune bullying-ul și, ulterior, noi îi învățăm cum să acorde primul ajutor cu mâinile goale. Dacă se produce o situație de violență, să știe ce să facă, sau o situație generală, de exemplu înecatul cu mâncare. Manevra Heimlich este foarte utilă în școli”, subliniază Mariana Lițiu.

Întâlnirile sunt interactive, departe de tradiționala lecție în care elevul doar își notează. „Eu am fost de la începutul acestui proiect. Este al patrulea an consecutiv când particip și copiii par foarte interesați, foarte bine pregătiți. Este interactiv dialogul dintre noi, structurile, și copiii”, ne povestește Mariana Lițiu.
Aceasta a punctat și câteva manevre pe care ar trebui să le știm și noi, adulții. „În primul rând, ar trebui să cunoaștem manevra Heimlich, care este una dintre cele mai importante în cazul în care persoana se îneacă cu mâncare și nu știm ce să facem. Ar trebui să cunoaștem câteva detalii despre evaluarea unei victime pe care o găsim acasă sau pe stradă. Ce ar trebui noi să facem. În primul rând, pentru siguranța salvatorului, este un pas foarte important. Și, după aceea, pașii de urmat”.
Pompierii au răspuns pozitiv de fiecare dată la activitățile campaniei. Anul acesta au fost implicate 23 de școli din mediul rural și urban. „Cel mai mult cei din mediul rural au mare-mare nevoie de noi acolo lângă ei. Până la urmă, partea practică e mai importantă, pentru că vezi cum ar trebui să faci tu să nu se mai întâmple situații nu tocmai plăcute care au fost chiar și la noi în județ. Vrei să faci ceva pentru cineva”, ne-a mai spus Mariana Lițiu.

„Acei copii, doar cu tată, mergeau zece kilometri prin pădure să ajungă la școala din Topoloveni”

Mariana Lițiu face parte din marea familie a ISU din septembrie 2007, timp în care a asistat la multe intervenții și acțiuni preventive. „Mi-a rămas întipărit un dialog recent cu un copil de grupă preșcolară de la o școală de la țară. M-a surprins foarte mult prin ceea ce cunoștea, cum vorbea despre primul-ajutor, adică am simțit interesul lui vădit pentru viață. M-a marcat faptul că, în anumite zone ale județului, copiii au foarte puțin acces la aceste informații și de asta am încercat să venim mai aproape. Ultima activitate pe care am desfășurat-o a fost în Sâmbăta Paștelui. Am fost la niște familii mai greu încercate. Ce m-a surprins acolo și m-a minunat a fost faptul că acei copii, doar cu tată, mama îi părăsise, mergeau zece kilometri prin pădure să ajungă la școala din Topoloveni. M-a surprins să văd cât de greu le era. Nu știu dacă pot să descriu în cuvinte. Copiii învățau. M-a surprins faptul că fac atâtea eforturi”, ne-a povestit Mariana Lițiu.

„Avem în acest moment în jur de 400 de voluntari”

Este și coordonatorul activităților de voluntariat „Salvator din pasiune” de la ISU Argeș. „Avem în acest moment în jur de 400 de voluntari activi. Am avut peste 700, dar s-au mai retras. Acești voluntari participă atât la activitățile de pregătire din instituțiile de învățământ, din centrele cu afluență de persoane, din târguri, cât și la partea de intervenție”.

Citește și Campania „Fără bullying în şcolile argeşene!”. Dragoş Nicolescu, decanul Baroului Argeş: „În situaţia violenţelor de natură psihică, dovada este greu de făcut”

Citește și Campania „Fără bullying în şcolile argeşene!” Prim-procurorul Daniela Ciocîrlan: „Violenţa exercitată de minori, mai ales în cadrul unităţilor şcolare, constituie un motiv de îngrijorare”

Distribuie!

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită