Web Analytics
scris marți, 29.04.2025

Mihai Leu, în stare critică la Terapie Intensivă

Mihai Leu, fost campion la box și raliuri, se află în stare critică la Spitalul Fundeni din București, după ce a suferit o hemoragie internă și a fost transportat de urgență cu elicopterul SMURD de la Hunedoara.

Mihai Leu, în stare critică la Terapie Intensivă

Sâmbătă seară, Mihai Leu, în vârstă de 56 de ani,  a fost adus la București după ce a suferit o hemoragie internă severă, conform unor surse apropiate familiei. Incidentul a avut loc în Hunedoara, orașul în care fostul sportiv se retrăsese în ultima perioadă pentru a se recupera și a petrece timp departe de agitația vieții publice. Medicii de la Spitalul Fundeni depun eforturi susținute pentru a-i stabiliza starea, care rămâne în continuare gravă.

Citește și: Alertă medicală la un colegiu național. 450 de elevi evaluaţi după ce mai mulţi adolescenţi au prezentat mâncărimi la nivelul pielii

Starea actuală a lui Mihai Leu vine pe fondul unei lupte de peste un deceniu cu probleme medicale grave. În urmă cu mai bine de zece ani, în urma unor investigații realizate la o clinică din Viena, i-au fost descoperite celule canceroase. Ulterior, Leu a fost supus unei intervenții chirurgicale complexe în România, realizată de cunoscutul chirurg Irinel Popescu.

De-a lungul anilor, fostul campion a continuat tratamentele și a avut mai multe perioade de remisiune. Cu toate acestea, la finalul anului 2024, boala a recidivat, necesitând noi intervenții chirurgicale. După externare, Mihai Leu a ales din nou retragerea la Hunedoara.

Distribuie!

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Adio, Domnule Călin Georgescu!

Dan Andronic. 1 iunie 2025 Călin Georgescu ne-a anunțat că se retrage din viața politică. După o perioadă extrem de agitată, în care românii au avut...

Din ediția tipărită