Web Analytics

articol scris miercuri, 26 martie 2025

Exclusiv! Cristi Bălașa: „FC Argeș merită și trebuie să promoveze! Sunt cu sufletul alături de această echipă!”

Suporterii echipei FC Argeș își aduc aminte cu plăcere de mijlocașul Cristi Bălașa, pe care l-au admirat în perioada 1998 - 2003, când acesta a îmbrăcat tricoul echipei FC Argeș. A evoluat în 162 de jocuri pentru piteșteni și a marcat 18 goluri. Chiar dacă au trecut 22 de ani de când a plecat din Pitești, Cristi Bălașa își amintește cu drag de perioada petrecută la echipa din Trivale, despre care spune că merită să revină în primul eșalon.

„Mă bucur din tot sufletul că FC Argeș s-a calificat în play-off. Istoria acestui club, pentru care am avut și eu, cu mult timp în urmă, onoarea de a juca, și faptul că la conducere se află un fost coleg, Dani Coman, mă determină să fiu susținătorul lor în lupta pentru promovare.

FC Argeș trebuie să revină acolo unde îi este locul, în Superliga. Îmi doream enorm să fie și Chindia Târgoviște acolo, dar nu se poate.

Mă voi bucura pentru FC Argeș; Târgoviște le poate fi casă în primul eșalon, dacă se va dori acest lucru.

Am rămas doar cu amintiri frumoase de la FC Argeș. Îmi vin în minte două episoade memorabile. Sunt sigur că adevărații suporteri ai echipei nu le-au uitat. Meciul cu Steaua, din sferturile Cupei României, din anul 1998, când am învins. Jocul s-a disputat la Târgoviște, iar în tribune au fost zece mii de spectatori, care ne-au susținut tot timpul, dintre care patru mii erau de-ai locului. Vă dați seama ce-am trăit atunci? Nu pot exprima în cuvinte...

Un alt moment care mă face să lăcrimez este cel trăit într-un meci din turul secund al Cupei UEFA, când am eliminat echipa Istanbulspor. Cum să pot uita vreodată acele clipe de vis?

FC Argeș merită și trebuie să promoveze. Sunt cu sufletul alături de această echipă!”, ne-a declarat fostul mijlocaș al echipei FC Argeș, Cristi Bălașa.

Citește și: Exclusiv! Andrei Prepeliță nu a uitat de unde a plecat: „FC Argeș va rămâne mereu în inima mea!”

Distribuie!

0 Comentarii

Trimite un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Mihai Coteț: „PSD și AUR nu ne lasă să uităm”

PSD și AUR nu ne lasă să uităm că formează o alianță în Parlament. Și e foarte bine că nu […] Citește!

Alina Gorghiu şi senatoarea Nicoleta Pauliuc, înlocuite din delegaţia permanentă la Adunarea Parlamentară a NATO, la propunerea grupurilor parlamentare PNL

Plenul Senatului şi Camerei Deputaţilor a decis, marţi, înlocuirea parlamentarelor PNL Nicoleta Pauliuc şi Alina Gorghiu din Delegaţia permanentă la […] Citește!

Reactorul 2 de la Cernavodă ar reporni mâine, după ce Reactorul 1 a fost pornit şi s-a oprit din nou imediat

Unitatea 2 a CNE Cernavoda va fi sincronizată la Sistemul Energetic Național (SEN) mâine, 11 noiembrie 2026, urmând să atingă […] Citește!

România se pregătește pentru o iarnă complicată. Ministrul Energiei anunță noi scheme de sprijin: ajutoare pentru populație și firme

România se pregătește pentru o iarnă dificilă, iar autoritățile caută soluții pentru a asigura alimentarea cu energie și pentru a […] Citește!

Bogdan Velcescu (deputat AUR): „Nicușor Dan, pasagerul-succesor al lui Iohannis: zboruri de lux, rezultate diplomatice zero pentru România”

Bogdan Velcescu, deputat AUR de Argeș, critică costul deplasării președintelui Nicușor Dan la Adunarea Generală a ONU de la New […] Citește!

Dosarul morților suspecte de la Spitalul Pantelimon ajunge în instanță. Șase cadre medicale, trimise în judecată

Patru medici și două asistente medicale de la Spitalul Clinic de Urgență „Sfântul Pantelimon” din București au fost trimiși în […] Citește!

Învățătoare, condamnată la 1 an și 9 luni de închisoare după ce a bătut un elev

Învățătoare condamnată, mai rar. Judecătoria Medgidia a pronunțat, marți, 10 noiembrie 2026, sentința în dosarul învățătoarei acuzate că a agresat […] Citește!

Grupul Caroli Foods Pitești, vizitat de conducerea Consiliului Județean

Marți, 10 noiembrie, conducerea Consiliului Județean Argeș (președintele Ion Mînzînă, vicepreședintele Adrian Dumitru Bughiu și administratorul public Cristian Puiu) a […] Citește!

Pitești. Se fac angajări la Colegiul „Alexandru Odobescu”

Colegiul Național „Alexandru Odobescu” din Pitești organizează concurs pentru ocuparea a două posturi vacante și pe perioadă nedeterminată. „Odobescu” angajează […] Citește!

Argeș. O mașină a luat foc în Pitești

Marți, 10 noiembrie 2026, a izbucnit un incendiu la un autoturism, pe Bulevardul Eroilor; un echipaj de pompieri din cadrul […] Citește!

Pitești. Lucrările de reabilitare a Pasajului Scărilor nr. 2 din cartierul Războieni au fost finalizate

Marți, 10 noiembrie 2026, s-a efectuat recepția la terminarea pasajului scărilor nr. 2 din cartierul Războieni. Intervenția a avut ca […] Citește!

Reținut la Pitești pentru mai multe infracțiuni rutiere

În noaptea de 8 spre 9 noiembrie, în jurul orei 23:30, polițiștii din cadrul Secției 3 Pitești au oprit în […] Citește!

Omul săptămânii

Viorel Pătrașcu

Opinie

Doi paşi până la Apocalipsă : Crahul AI de la bursele americane ameninţă însăşi viabilitatea creditului cu dobândă

Din ediția tipărită

Indicator cu eroare la Apele Române! ABA Argeş-Vedea a picat pe eroare

Recentul audit financiar efectuat la Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor a avut ca rezultat tot o opinie împărțită a inspectorilor, […] Citește!

Foto-pamflete

Taxa pe gunoi, ridicată la rang de predică! Un preot piteştean, alarmă falsă pe Facebook

Un preot din Pitești a reușit să stârnească o adevărată furtună virtuală după ce a anunțat, pe pagina sa de […] Citește!

Fostul deputat Nicolae Georgescu, în cărţi pentru funcţia de prefect al judeţului

Social-democrații din Argeș nu au liniște până nu-l văd iarăși înscăunat pe unul de-al lor ca prefect al județului, în […] Citește!

După zimbri, se înmulţesc şi castorii din Făgăraş

Dacă zimbrii reintroduși în sudul Munților Făgăraș, în trei zone din Muscel, au ajuns la a doua generație de viței […] Citește!

Foto-pamflete

Pieţele din Câmpulung au şef un consilier judeţean

Recent revenit în administrație în calitate de consilier județean din partea PSD, inginerul Constantin Ivan, fost șef la Hidroelectrica și […] Citește!

Închiderea Bulevardului „Pardon”, prilej de promenadă şi odihnă pe carosabil

Se perpetuează măsura restricționării circulației auto pe străzile adiacente Bulevardul ”Pardon” din Câmpulung, în week-end, deși fără acționarea bolarzilor, ci […] Citește!

Se caută medici pentru urgenţe la Câmpulung

După ce concursurile pentru recrutarea a mai multor medici primari și specialiști nu s-a soldat cu ocuparea tuturor posturilor oferite […] Citește!

Foto-pamflete