Ciprian Marica a fost prezent la Gala Sportului Românesc, organizată în seara de 18 martie. Fostul internațional a vorbit despre amintirile din meciurile României cu Bosnia, dar și despre neconvocarea lui Louis Munteanu la echipa națională.
Potrivit Fanatik.ro, Ciprian Marica consideră că România este mai bună decât Bosnia & Herțegovina și ar trebui să câștige meciul din prima etapă a preliminariilor Campionatului Mondial din 2026.
Naționala României de fotbal va debuta în preliminariile Campionatului Mondial din 2026 vineri, 21 martie, de la ora 21:45, împotriva Bosniei. Ciprian Marica are amintiri foarte frumoase împotriva bosniacilor, iar una dintre ele este victoria din 3 iunie, 2011, de pe vechiul stadion „Giulești”, când „tricolorii” se impuneau cu scorul de 3-0 în preliminariile Campionatului European din 2012.
„Mă simt excelent, mă bucur că mă aflu printre atâția campioni, sportivi, care au făcut cinste și au reprezentat țara cu mândrie. Mă bucur de astfel de evenimente, așa ne mai putem vedea și noi să mai discutăm, să mai depănăm amintiri. Întotdeauna e loc de mai bine și ne dorim mai mult. Nu cred că România ne mai poate face astăzi mândri de ceva sau cu ceva în afară de sport. Acești sportivi ar merita mai multă atenție.
Când vorbesc despre Bosnia, îmi aduc aminte de acel 3-0: un gol Mutu, două reușite marca Marica și un penalty ratat de Săpunaru, după care am plecat în Brazilia fără Răzvan Lucescu, antrenorul echipei, fără Tamaș, și fără Didi, Dumnezeu să-l ierte. Cam astea-s amintirile mele cu o generație bună a Bosniei.
Astăzi, cred că suntem mai buni decât ei. Avem avantajul terenului propriu, avem avantajul suporterilor, pentru că înțeleg că stadionul va fi plin, avem rezultate bune care ne dau încredere că putem merge la Mondiale. Această grupă a fost un cadou, trebuie să profităm de aceste cadouri”, a declarat Marica, la Gala Sportului Românesc.
Mircea Lucescu a ales să nu se bazeze pe Louis Munteanu în cele două meciuri ale echipei naționale din luna martie, împotriva Bosniei și a celor din San Marino. „Il Luce” a ales să conteze pe atacanții pe care deja îi cunoaște, făcând mare vâlvă în fotbalul românesc.
Ciprian Marica crede că atacantul clujenilor merita să aibă locul său în echipa lui Mircea Lucescu.
„Este adevărat că ne lipsesc câțiva jucători. Suntem cu toții curioși cum va înlocui Mircea Lucescu absența lui Drăgușin. Așteptăm cu toții o explicație pentru necovocarea lui Louis Munteanu, pentru că el nu e doar viitorul, ci și prezentul României. Este golgheterul campionatului și cred că merita să fie acolo.
Pe mine nu mă interesează cum este un jucător în afara terenului, pe mine mă interesează evoluțiile și performanțele lui din teren, iar toate aceste lucruri îl recomandă pe Louis Munteanu”, a mai spus Ciprian Marica.
Citeșye și: Alecsandru Popovici, noul antrenor principal al echipei Muscelul Câmpulung
0 Comentarii