Răzvan Burleanu, președintele Federației Române de Fotbal, i-a replicat lui Marius Șumudică, după ce antrenorul Rapidului i-a acuzat de dopaj pe cei de la FCSB.
Șeful de la Casa Fotbalului anunță că pe adresa forului nu a sosit nicio sesizare în acest caz și îl sfătuiește pe tehnicianul giuleștenilor să meargă mai departe la comisiile FRF, dacă are dovezi în acest sens.
„Prefer să nu comentez declarațiile unei persoane… Orice acuzație, pe orice subiect, doping, corupție, trucare de meciuri, și lista poate să continue, face oricând subiectul unor anchete, fie la nivel de Comisie de Integritate, fie la nivel de Comisie de Disciplină.
Ne-am dori ca persoanele care fac acuzații să poată să le ducă și mai departe. De ce? Pentru că altfel, simplele acuzații aduc foarte multe elemente negative asupra sportului românesc și cu atât mai mult asupra fotbalului românesc.
Nu avem în momentul de față nicio sesizare”, a spus Răzvan Burleanu, prezent la un eveniment la baza de pregătire de la Mogoșoaia, potrivit prosport.ro.
Citește și: Ce a ajuns Laszlo Boloni să facă la 72 de ani, după ce a rămas șomer în fotbal
0 Comentarii