În cadrul unui eveniment organizat de Federația de Fotbal din Turcia la București, Gică Popescu, 57 ani, președintele celor de la Farul Constanța și fost căpitan al Barcelonei, a discutat pe marginea returului dintre Lyon și FCSB, din „optimile” Europa League.
Returul dintre Lyon și FCSB are loc joi, 13 martie, de la ora 22, pe „Groupama Arena”.
În tur, pe cel mai mare stadion al României, francezii s-au impus cu 3-1.
„Baciul” nu consideră „dubla” încheiată pentru trupa roș-albastră, invocând numeroasele surprize pe care le-a provocat fotbalul în ultimii ani.
„Am văzut atâtea surprize în fotbalul mondial de-a lungul anilor, încât îmi place să cred că FCSB poate întoarce rezultatul”, a declarat Gică Popescu, potrivit gsp.ro, fiind chestionat dacă FCSB are vreo șansă de calificare în fieful trupei lui Paulo Fonseca.
Citește și: Tir: Laura Ilie, campioană europeană
0 Comentarii