„Primul volum din „Toată vremea-și are vreme” arată o parte din viața mea, începând de la naștere până la vârsta de 27 de ani. Al doilea volum cuprinde viața de care m-am bucurat și, mai ales, suferințele pe care le-am întâmpinat, descriind întâmplări, oameni și locuri, fără a judeca pe nimeni. Dacă cineva va fi supărat sau risipit întru ispitire, îmi cer iertare dintru început! Cartea „Toată vremea-și are vreme” este dedicată preoților și creștinilor din Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului, alături de care am muncit timp de peste trei decenii, înfruntând inerția și furtunile vremii!”, scria Calinic Argeșeanul, în 2018, la momentul apariției volumului al doilea.
Vom mai zăbovi un pic asupra celui de al doilea volum în care este descris traseul sinuos și deloc scutit de piedici, supărări, dar și învățări pe care actualul arhiereu al Argeșului și Muscelului le-a trăit în viața sa care acum numără 80 de ani. Avea 33 de ani când a primit ca ascultare misiunea de a conduce Mănăstirea Sinaia și, la doar o săptămână, vizita Patriarhului Iustin Moisescu. „Încă nu realizasem că foarte multă lume din ograda noastră începuse să mă invidieze. Nu era ceva extraordinar. Aveam 33 de ani, când unii, la asemenea vârstă, erau deja arhierei sau conducători de imperii și regate. Pe o căldură suportabilă, dis-de-dimineață, a început slujba îndătinată la biserica mare a mănăstirii. Era prima slujbă ca stareț nou al Sinaiei. Călugării slujeau în cursul săptămânii la biserica mică din cetatea veche, ctitorită de spătarul Mihai Cantacuzino, la 1695, o bijuterie arhitectonică pictată de Pârvu Mutu din Vișoiul Câmpulungului muscelean, din Țara Argeșului. Pentru păstrarea valoroasei picturi, n-am mai lăsat să se facă nicio slujbă în biserica monument istoric. Toată lucrarea duhovnicească urma să se desfășoare în cea dea doua cetate monahală, din secolul al XIX-lea. Aici așteptam, la ora 12 fix, pe noul patriarh al României, Iustin Moisescu, cel mai cult patriarh din aria creștinătății mondiale de până atunci…”
Nu doar picturile murale le-a salvat tânărul stareț, dar și icoanele: una foarte valoroasă pictată tot de Pârvu Mutu și alte trei de valoare mai mică și care trebuiau să ajungă la Mănăstirea Antim. ”De la Departamentul Cultelor am primit somația ca până la 1 ianuarie 1980, cred, să fie expuse icoanele. Altfel, voi fi demis din stăreție. N-am ascultat nici de amenințările de la Culte, dar nici de dispozițiile de la Patriarhie. Nu m-am putut opune, dar nici nu am semnat documentele, după câte mi-aduc aminte. A fost cel mai trist Crăciun din viața mea… După ce a trecut Anul Nou, s-a mai slăbit graba cu Muzeul Văcărești. Atunci i-am spus lui Grecu Haralambie Hristofor, custodele muzeului de la Antim, să facă în așa fel ca să ni se aducă la Sinaia, discret, icoanele luate cu silnicie…” Când a venit șeful cel mare de la Departamentul Cultelor și a văzut icoanele cu scandalul la locul lor s-a mirat, dar starețul Calinic i-a spus că este vorba despre niște copii…
Citește și Rostirea lui Calinic. Despre întâlnirile cu Securitatea şi Dosarul de la CNSAS
0 Comentarii