Aproape 50% dintre minori au fost jigniţi pe internet, potrivit unui sondaj al Salvaţi Copiii, a declarat preşedintele executiv al organizaţiei, Gabriela Alexandrescu, marţi, într-o conferinţă de presă, transmite Agerpres.
Citește și 11 februarie 2025: numărul unic de urgență 112, disponibil de 21 de ani
Potrivit acesteia, a crescut foarte mult procentul cazurilor de copii victime ale cyberbullying-ului faţă de acum doi ani, când era de 40%, potrivit unui alt studiu al Salvaţi Copiii.
La rândul său, sociologul Ciprian Grădinaru a punctat că în ceea ce priveşte bullying-ul offline, care are loc în şcoală, grupul de prieteni ai copilului sau în cel de egali, aproape 50% dintre minori spun că au fost agresaţi verbal.
„În ceea ce priveşte structura de gen, vedem că este relativ similară – fetele spun în măsuri mai ridicate puţin, la fel, copiii de vârstă mai mică, cei sub 12 ani, iarăşi, un procent destul de ridicat, 33% dintre copii spun că au fost agresaţi fizic, prin diferite metode, de la tras de păr, până la piedică, lovit cu palma, dar vorbim despre agresare în sens repetat, în sens de bullying”, a spus Ciprian Grădinaru.
El a menţionat că principalele tipuri de cyberbullying care apar sunt: excluderea sau răspândirea de zvonuri, bârfe, cuvinte răutăcioase, în mod repetat, despre un copil, urmat de excluderea din grupul de prieteni sau trimiterea mesajelor de ameninţare pe diferite platforme de socializare, însă în procente foarte ridicate se manifestă şi acţiuni cu impact mult mai dur asupra copilului, cum ar fi răspândirea de imagini intime, furtul de identitate, urmat de alte efecte negative, de punerea copilului într-o situaţie neplăcută faţă de egalii săi.
0 Comentarii