Web Analytics
scris vineri, 07.02.2025

Un șofer a aruncat 1000 de lei în mașina de poliție, sperând că va scăpa de amendă

Un șofer a aruncat 1000 de lei în mașina de poliție, sperând că va scăpa de amendă

Un bărbat oprit de poliție în stațiunea Predeal a oferit mită agentului, sperând că așa o să scape de amendă. Acum s-a ales și cu dosar penal. Bărbatul de 32 de ani, originar din Dâmbovița, a aruncat 1000 de lei pe geamul autospecialei, iar polițistul a anunțat imediat ofițerii DGA.

Conform comunicatului transmis de DGA, în noaptea de 7 februarie, ofițerii DGA – Brașov au fost sesizați de un agent de poliție din cadrul IPJ Brașov – Poliția Predeal. Acesta le-a spus că, în jurul orei 01:30, în timpul exercitării atribuțiilor de serviciu pe raza Stațiunii Predeal, a oprit un autoturism al cărui șofer a săvârșit o abatere la codul rutier. Acesta efectuase o manevră neregulamentară de depășire prin încălcarea marcajului longitudinal simplu continuu.

Pentru ca polițistul să nu-i suspende permisul de conducere pentru o perioadă de 60 de zile, șoferul i-a oferit drept mită suma de 1000 de lei, pe care a aruncat-o în autospeciala de poliție.

Polițiștii DGA au sesizat de îndată unitatea de parchet competentă și s-au deplasat la fața locului unde au constatat infracțiunea flagrantă.

Ofițerii de poliție judiciară ai Direcției Generale Anticorupție – Serviciul Județean Anticorupție Brașov, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Brașov, efectueazăacum cercetări pentru săvârșirea infracțiunii de dare de mită.

Distribuie!

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită

La vânat de urs, adunaţi ca la urs

Sălbăticiunile sunt prezențe obișnuite în zona Muscel, departe fiind vremurile în care ursul de la Rucăr provoca un miting în anul 2019 sau când un...

Averi pierdute la Câmpulung

Cei din administrația câmpulungeană au anticipat decizia recentă a Curții Constituționale a României conform căreia declarațiile de avere nu trebuie...

Începe distracţia în Câmpulung

Deși nu a avut parte de manifestările încadrate în Festivalul Internațional de Folclor ”Carpați”, municipiul Câmpulung nu va fi lipsit de agitație...