Este posibil ca unii dintre pacienții mei, mai vechi sau de dată recentă, să mă eticheteze că sunt un pisălog înrăit și un adversar al tratamentelor naturiste, ieftine și la îndemâna oricui, de care au beneficiat românii încă de pe vremea lui Burebista și Decebal. Când consulți câteva mii de bolnavi pe an și îi auzi pe mulți dintre ei în ce fel s-au autotratat până să ajungă la noi, te ia groaza.
Din credulitate, dobândită prin naștere, din teribilism și lipsă de noțiuni de abecedar legate de anatomie, igienă și ignorarea riscurilor apariției unor efecte secundare chiar după ce ai băut un ceai, chipurile din plante aduse din Tibet, românașii noștri, sfidându-i pe „încliftații” din Uniunea Europeană, recurg la orice tatamente: ce aud în fața blocului sau pe la piață, ce citesc în presa tabloidă și pe net, cad pradă vrăjitoarelor și autodidacților care știu totul despre nimic, încearcă și ei, că „n-o fi foc!”.
În primăvară m-a rugat o rudă să consult la domiciliu o doamnă care nu se poate deplasa spre un cabinet medical. De câțiva ani avea dureri mari la nivelul genunchilor, așa cum au mulți în jurul vârstei de 60 de ani. Boala se cheamă gonartroză și, uneori, când cu nimic nu se rezolvă, se recurge la o plastie efectuată de ortopezi. O cunoștință i-a vorbit de un leac miraculos: crește prin pădure o plantă numită „Iarba Paștelui”. Faci rost de ea, o macerezi în alcool medicinal, apoi o aplici câteva zile sub o folie de plastic. N-am văzut niciodată o asemenea arsură profundă, de aproape 5 centimetri, de parcă folosise nu o iarbă, ci acid sulfuric concentrat.
Altă doamnă, o intelectuală sexagenară, tot cu dureri la un genunchi. „Eram pe la munte, la o mănăstire. O maică m-a sfătuit să mă ung cu «Untul pământului», iar deasupra să pun o frunză de varză.” S-a ales tot cu o arsură cumplită, de parcă-și pusese în acel loc smoală topită.
Dr. Viorel Pătraşcu
Citește și Bolnavi şi… bolnavi. D’ale deranjaţilor la mansardă
deci nu vor mai simti durerea de genunchi, intrucat durerea leziunii cutanate este mult mai accentuata.