„Din 2020, în Consiliul de Administrație de la RNP se află, cu mandat provizoriu, și doi directori de direcții silvice, deși este ilegal din punctul de vedere al OUG nr.109/2011. Este vorba de Sorin Ciobanu, directorul Direcției Silvice Suceava, și Armand Chiriloiu- directorul Direcției Silvice Argeș. Aceștia încasează lunar, ca membri în boardul administrativ de la Romsilva, câte 1.500 de euro, pe lângă salariul de director de direcție silvică. Astfel, în conturile lui Sorin Ciobanu au intrat, anul trecut, vreo 5.300 de euro, iar pe cardul lui Armand Chiriloiu au ajuns „doar” vreo 4.650 de euro. Și acești doi directori sunt de peste zece ani la șefia direcțiilor silvice Suceava și Argeș, indiferent de cine a fost la guvernare.
Oare cine-i ține în brațe și pe aceștia? Și precum cei doi mai sunt mulți directori în țară care, indiferent de cine este la guvernare, stau la șefia direcțiilor silvice, cum este cazul județelor Mureș, Bistrița-Năsăud, Caraș-Severin, Prahova, Dâmbovița sau Ilfov. Se pune aceeași întrebare și pentru aceștia: cine-i ține în brațe?” scrie www.puterea.ro într-un articol recent, cu titlul: „Cine sunt nemuritorii „miniștri” ai Romsilva”.
0 Comentarii