Cu angajările blocate prin Ordonanța 156, ”ordonanța trenuleț”, administrația câmpulungeană încearcă să nu piardă rămășițele anterioarei perioade permisive, așa că finalizează concursurile deja aflate în procedura de desfășurare.
Și sunt patru posturi ce pot fi ocupate, unul de consilier juridic și trei de inspector la Guvernanța corporativă și la Impozite și taxe. Cel pentru consilierul juridic debutant s-a încheiat deja cu un câștigător, de fapt o câștigătoare care va avea 34 de atribuții de îndeplinit, iar pentru inspectorul de la Guvernanță se așteaptă confirmarea de primire. În discuție mai era funcția de șef Serviciu Juridic, neprinsă în rândul celor patru, iar la început de an s-a făcut și o manevră deja specifică Primăriei Câmpulung, în sensul că șefului de la Protecție Civilă i-a încetat raportul de serviciu prin înțelegerea părților, apoi, prin înțelegerea acelorași părți, a fost numit șef la (Dez)Ordinea Publică din cadrul Poliției locale.
(ELECTRO-CUTARE)
Citește și Mihai Coteț: Noile taxe sunt „cartoful fierbinte” cu care ne vom opări cu toții
Citește și Cine nu plătește impozit pe clădiri și terenuri în 2025
0 Comentarii