Web Analytics
scris miercuri, 15.03.2017

Simpozion despre fanarioți, la Muzeul Golești

muzeul golesti

Simpozion despre fanarioți, la Muzeul Golești

Muzeul Viticulturii şi Pomiculturii – Goleşti și Consiliul Judeţean Argeş organizează, joi, 16 martie, ora 12.00, simpozionul județean cu tema: ”Despotismul luminat – Fanarioții”.
Obiectivul evenimentului este acela de a aduce, în actualitate, o pagină controversată și mai puțin cunoscută a istoriei noastre, precum și faptul că fanarioții încep și se sfârșesc la Golești.

La eveniment vor participa specialiști de la Muzeul Golești, precum și elevi şi dascăli de la C.N. Zinca Golescu – Pitești.

Primul domn fanariot al Țării Românești, Nicolae Mavrocordat, își va începe stăpânirea cu incendierea conacului familiei Golescu, în anul 1716, iar cel ce va pune capăt acestor abuzuri, Tudor Vladimirescu, își va petrece ultimele zile de libertate tot la Golești, în luna Mai 1821.

Perioada marilor dragomani, din cartierul Fanar al Istanbulului, începe în anul 1711, în Moldova și 1716, în Țara Românească și va dura până în 1821. Domnia fanarioților a fost, timp de peste 100 de ani, un amestec de legi, profund reformatoare, de influență occidentală, dar și de jafuri teribile, specifice practicilor orientale. Acest lucru l-a făcut pe Nicolae Iorga să numească perioada: ”Despotismul Luminat”.

În cadrul evenimentului organizat la Muzeul Golești vor fi relatate câteva aspecte de viață cotidiană și politico-administrativă ale acelor timpuri.

Distribuie!

0 Comentarii

Articole asemănătoare

Fără Carpaţi în Muscel

Ajuns la o jumătate de secol de exprimare, Festivalul Internațional de Folclor ”Carpați” nu va...

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită

Transfer de la Mioarele la Câmpulung

Pe lângă multiple abandonuri, în administrația locală din Câmpulung se mai fac și ceva angajări, dar și transferuri. Nu ies acestea întotdeauna,...