Web Analytics
scris marți, 17.12.2024

O doctoriță de 40 de ani a făcut infarct imediat după o operație

Moartea unei doctoriţe de 40 de ani, director medical la Spitalul din Mangalia, ridică mari semne de întrebare. Apropiaţii acesteia spun că femeia ar fi decedat din cauza epuizării, pentru că mai lucra şi la o clinică privată din Constanţa, dar şi la Spitalul Judeţean din Călăraşi. Doctoriţa a făcut infarct imediat ce a ajuns acasă.

O doctoriță de 40 de ani a făcut infarct imediat după o operație

Citește și: Cazul profei de la Mioarele arestată în dosarul împrumuturilor de la CAR-ul din Suceava

Aceasta  a participat la o operație, după care a ajuns acasă. Nu a mai răspuns la telefon, așa că familia s-a îngrijorat. Se pare că soțul a fost cel care a găsit-o inconștientă și a sunat de urgență la 112. Medicii au încercat să o salveze, au resuscitat-o, au reușit să-i repornească inima și a fost conectată la aparate, însă în tot acest timp nu a mai existat activitate cerebrală, așa că familia a decis să doneze organele, după care a fost deconectată de la aparate.

Acum, colegii și familia se întreabă ce a dus la deces, pentru că știau că femeia nu are probleme medicale. În urmă cu puțin timp făcuse COVID, și-a făcut analizele, iar acestea au ieșit bine. Mulți dintre colegi vorbesc despre epuizare și asta pentru că ea lucra la două spitale, cel din Mangalia, unde era director medical, și cel din Călărași, dar și la o clinică privată din Constanța.

Distribuie!

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită

Transfer de la Mioarele la Câmpulung

Pe lângă multiple abandonuri, în administrația locală din Câmpulung se mai fac și ceva angajări, dar și transferuri. Nu ies acestea întotdeauna,...