În ziua de 13 Decembrie 1983 a decedat, la vârsta de 50 de ani, poetul român Nichita Stănescu, laureat al premiului Herder și membru post-mortem al Academiei Române.
Născut la Ploiești, judetul Prahova, la 31.03.1933, Nichita Hristea Stănescu a început să scrie de tânăr, iar cu trei ani înainte de a se stinge din viață, a fost propus candidat la premiul Nobel pentru literatură de către Academia suedeză.
Este considerat unul dintre cei mai importanţi poeţi români („O viziune a sentimentelor”, „Necuvintele”, „Epica magna”).
Este considerat de critica literară și de publicul larg drept unul dintre cei mai importanți scriitori de limbă română, pe care el însuși o denumea „dumnezeiesc de frumoasă”.
Citește și:
- Moromeții 3, proiecție specială la Cinema Trivale, pe 15 decembrie
- România a aflat cu cine va juca în preliminariile CM de Fotbal 2026
Nichita Stănescu aparține, temporal și formal, neomodernismului românesc din anii 1960 – 1970, fiind considerat de către unii critici literari prestigioși, precum Alexandru Condeescu și Eugen Simion, un poet de o amplitudine, profunzime și intensitate remarcabilă, făcând parte din categoria foarte rară a inovatorilor lingvistici și poetici. Foto: Nichita, doar Nichita, cum este adesea pomenit de iubitorii și admiratorii poemelor sale — „Nichita, ce faci tu, Nichita?”, m-a întrebat îngerul.
Citate celebre: „A vorbi despre limba în care gîndești, a gîndi – gîndire nu se poate face decît numai într-o limbă – în cazul nostru a vorbi despre limba română este ca o duminică. Frumusețea lucrurilor concrete nu poate fi decît exprimată în limba română. Pentru mine iarba se numește iarbă, pentru mine arborele se numește arbore, malul se numește mal, iar norul se numește nor. Ce patrie minunată este această limbă! Ce nuanță aparte, îmi dau seama că ea o are! Această observație, această relevație am avut-o abia atunci cînd am învățat o altă limbă”.
„Nu spun că alte limbi, alte vorbiri nu ar fi minunate și frumoase. Dar atît de proprie, atît de familiară, atît de intimă îmi este limba în care m-am născut, încît nu o pot considera altfel decît iarbă. Noi, de fapt, avem două părți coincidente; o dată este patria de pămînt și de piatră și încă odată este numele patriei de pămînt și de piatră. Numele patriei este tot patrie. O patrie fără de nume nu este o patrie. Limba română este patria mea. De aceea, pentru mine, muntele munte se zice, de aceea, pentru mine iarba iarbă se spune, de aceea, pentru mine, izvorul izvorăște, de aceea, pentru mine, viața se trăiește.”
0 Comentarii