Web Analytics

articol scris vineri, 29 noiembrie 2024

Federația “Coaliția pentru educație”: Sărăcia, izolarea, marginalizarea, asociate cu o educație deficitară, cresc riscul fragilizării democrației

coalitia pentru educatie

Democrația nu este un ideal, ci o valoare fundamentală pe care este nevoie să o trăim și să o cultivăm în fiecare zi, iar sistemul de învățământ are un rol esențial în acest sens. Rezultatele primului tur al alegerilor prezidențiale ne arată cât de urgentă este actualizarea sistemului de educație din România, care ar trebui să contribuie la formarea unor cetățeni activi și responsabili, capabili să ia decizii informate și să aibă o viață împlinită, într-o societate democratică.

Sistemul de educație nu răspunde nevoilor și provocărilor societății actuale. Sărăcia, izolarea, marginalizarea, asociate cu o educație deficitară, cresc riscul fragilizării democrației – democrație câștigată cu sacrificii uriașe în 1989. Probleme cronice, precum analfabetismul funcțional, adâncirea inechităților, lipsa competențelor relevante și vulnerabilitatea la dezinformare persistă din cauza lipsei reformelor reale.

Potrivit unui studiu recent, peste două treimi dintre tinerii români cred că țara merge într-o direcție greșită și doar jumătate consideră democrația o formă bună de guvernare. Aceasta reflectă necesitatea ca sistemul de învățământ să formeze cetățeni activi și responsabili.

Coaliția pentru Educație face un apel la autorități și la toți actorii implicați să prioritizeze elevii și tinerii și să accelereze reformele curriculare amânate în ultimii șapte - opt ani. Menținerea status quo-ului pentru păstrarea liniștii sociale adâncește inechitățile și perpetuează ineficiența unui sistem educațional anacronic. 

Este imperativ să nu mai fie amânate reforma curriculară, ce include planurile-cadru pentru liceu, reformă blocată în aceleași programe de acum 25 de ani. De asemenea, este necesar să fie operaționalizate și corelate profilul profesorului și profilul absolventului, acesta din urmă incluzând cetățenia activă, etica și responsabilitatea. Aceste obiective nu pot fi atinse fără un curriculum flexibil, relevant pentru viața reală și interesele elevilor, centrat pe competențe și valori; profesori mai bine pregătiți; precum și strategii coerente de finanțare și investiții în educație - aspecte pe care Coaliția pentru Educație le susține în Manifestul său. 

Este momentul ca împreună - autorități și instituții publice, ONG-uri și comunități locale - să găsim calea și curajul de aduce mai multă echitate și relevanță în educație și să susținem decizii și politici publice bazate pe date. O educație care să contribuie la formarea unor cetățeni informați, activi și responsabili este calea potrivită pentru a consolida democrația și pentru a proteja viitorul țării, după cum ne arată o serie de studii recente și ultimele evenimente. 

Conform unui raport publicat de Fundația pentru Dezvoltarea Societății Civile în 2024, nivelul de încredere al tinerilor în organizațiile neguvernamentale (ONG-uri) este de 73%, ceea ce arată că aceștia văd în ONG-uri un partener credibil pentru schimbare. Această încredere poate fi un catalizator important pentru reformarea sistemului educațional, dacă este valorificată prin colaborare și dialog constructiv. 

Ce ne arată cifrele unor studii publicate în 2024:

  • Potrivit studiului "Tinerii din România în anul electoral 2024" realizat de IRES, 68% dintre tinerii români cu vârste între 18 și 35 de ani consideră că România se îndreaptă într-o direcție greșită. De asemenea, 9 din 10 tineri declară că nu au încredere în Guvern și Parlament.
  • "Studiul asupra tinerilor din România 2024" publicat recent de Fundația Friedrich-Ebert România, relevă că 55% dintre tineri consideră democrația o formă bună de guvernare, iar 50% o preferă oricărui alt tip de guvernare. Cu toate acestea, 25% dintre tineri sunt de acord că dictatura poate fi o formă de guvernare mai bună decât democrația în anumite situații.

Școala și cadrele didactice au un rol esențial în promovarea valorilor democratice și în prevenirea radicalizării. Ori, este îngrijorător faptul că, mai mult de o treime din profesorii de educație socială incluși în studiul “Educația civică în România” din 2024 consideră că țara noastră ar avea beneficii într-un scenariu cu un conducător puternic ce ignoră mecanismele democratice. În plus, același studiu ne arată că, dintre respondenți, profesorii mai tineri tind să aibă opinii favorabile unor forme de conducere nedemocratice.

De exemplu, în rândul celor mai tineri dintre profesorii de educație socială (în vârstă de 35 de ani sau mai puțin), 56% susțin poziția conform căreia România ar beneficia de prezența unui conducător ce ignoră instituțiile/mecanismele democratice, față de 36% în categoria de vârstă 36-50, respectiv 47% în cazul respondenților de peste 51 ani.

Putem combate declinul culturii civice printr-o formare corespunzătoare a tinerilor și în liceu și universitate, dar și prin pregătirea adecvată a profesorilor, concluzionează același studiu. De asemenea, este esențial ca pregătirea profesorilor și directorilor de școli să includă dezvoltarea abilităților de colaborare, pentru a crea un climat educațional care susține cooperarea și dezvoltarea elevilor. Aceste schimbări trebuie să vizeze nu doar curriculum-ul, ci și metodele de predare și atmosfera școlară, pentru a contribui cu adevărat la o educație centrată pe elev.

Pentru a sprijini fiecare copil și adolescent din România este nevoie să investim mai mult acolo unde sunt nevoi mai mari. Transformările tehnologice și sociale rapide, necompensate cu sprijin suplimentar, adâncesc inechitățile din sistem și cresc riscul radicalizării tinerilor, mai ales a celor provenind din medii dezavantajate. Lipsa unui climat educațional sigur, incluziv și lipsa unor modele pozitive pot accentua vulnerabilitatea elevilor.

Citește și:

Nu în ultimul rând, ne putem inspira de la alte țări, precum Marea Britanie, care a introdus măsuri eficiente în școli cum ar fi evaluarea riscurilor de radicalizare în cadrul comunităților școlare, formarea cadrelor didactice pentru a recunoaște semnele de radicalizare și a răspunde corespunzător, precum și implementarea unor politici și proceduri clare pentru gestionarea acestora. Prin astfel de măsuri, instituțiile publice joacă un rol activ în identificarea și prevenirea radicalizării, contribuind astfel la siguranța națională.

Despre Federația Coaliția pentru Educație

Fondată în 2015, Coaliția pentru Educație reunește 20 de organizații neguvernamentale active în domeniu și susține dezvoltarea școlii în care fiecare vrea și poate să își împlinească potențialul.

Distribuie!

0 Comentarii

Trimite un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Argeș. Accident rutier pe DN 73, la intrarea în Furnicoși

Duminică, 15 noiembrie 2026, a avut loc un accident rutier pe DN 73, pe raza localității Mihăești. Din primele informații, […] Citește!

Alexandru Rogobete: Mă gândesc să fie ultimul an când la Rezidenţiat scoatem posturi

Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rogobete, afirmă că se gândeşte ca acesta să fie ultimul an când vor fi scoase posturi pentru […] Citește!

Armata Română pregătește instruirea voluntară. Indemnizație de peste 4.000 de lei net pe lună, cine poate participa

Ministerul Apărării Naționale pregătește un program de instruire militară voluntară destinat cetățenilor care nu au făcut serviciul militar. Proiectul normelor […] Citește!

Adrian Năstase, avertisment despre viitorul României într-o lume în schimbare: „Nu este suficient să știm de partea cui suntem”

Fostul premier Adrian Năstase avertizează că România trebuie să își reevalueze parteneriatele strategice într-un context geopolitic marcat de războiul din Ucraina, […] Citește!

A treia navă comercială, lovită de o dronă în apropiere de Sulina. Incendiu la bord

O a treia navă comercială a fost lovită de o dronă în apropierea gurilor Dunării, în zona Sulina, în noaptea […] Citește!

România și-a aflat urna pentru preliminariile EURO 2028. Ce adversari pot întâlni tricolorii

România și-a asigurat prezența în urna a treia valorică la tragerea la sorți pentru preliminariile EURO 2028, după victoria cu […] Citește!

Selecționerul Poloniei, reacție după înfrângerea cu România: „Am pierdut prea ușor”

Selecționerul Poloniei, Jan Urban, a analizat înfrângerea suferită de echipa sa în fața României, scor 1-2, pe Arena Națională, în […] Citește!

Doi câini salvați din Argeș se pregătesc să devină salvatori montani la Brașov

Serviciul Județean Salvamont Brașov își extinde echipele canine specializate în misiuni de căutare și salvare. Noii membri sunt Alva și […] Citește!

Argeș. Conducea fără drept și băut o motocicletă neînmatriculată. Ce a urmat

În noaptea de 13 spre 14 noiembrie, polițiștii din Costești au oprit în trafic un bărbat în vârstă de 37 […] Citește!

Rula cu 141 km/oră la Pitești, pe bulevard!

Vineri, 13 noiembrie, polițiștii Biroului Rutier Pitești au depistat un tânăr în vârstă de 22 de ani, din județul Vâlcea, […] Citește!

15 noiembrie. Ziua Mondială de Comemorare a Victimelor Accidentelor Rutiere

Ziua a începeut cu un semnal de alarmă și un apel la responsabilitate pe șosele. Inițiativa a apărut  în 1993 […] Citește!

O mașină a lovit un pieton la Coșești. Șoferul și victima erau băuți

S-a întâmplat în noaptea de sâmbătă, în jurul orei 23:00, când polițiștii din Argeș au fost sesizați cu privire la […] Citește!

Omul săptămânii

Dani Coman și Bogdan Andone

Opinie

O reformă administrativă care nu va avea loc

Din ediția tipărită

Incendiul de la „By The Lake” şi Colonelul, un personaj omnipotent care veghează la „liniştea” zonei

Se pare că la Curtea de Argeș nu mai este nevoie doar de pompieri, polițiști și anchetatori. Avem nevoie și […] Citește!

La Câmpulung au venit cinci medici, acum se caută şefi de secţii

Cu Secția Oncologie redeschisă după cooptarea a doi medici și cu Urgențele deservite de încă trei medici, Spitalul Municipal Câmpulung […] Citește!

Primăria Câmpulung merge înainte cu pensionarii

Deși administrația locală beneficiază din plin de experiența consilierilor personali ai șefilor executivului, mai este nevoie și de susținere de […] Citește!

Foto-pamflete

Indicator cu eroare la Apele Române! ABA Argeş-Vedea a picat pe eroare

Recentul audit financiar efectuat la Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor a avut ca rezultat tot o opinie împărțită a inspectorilor, […] Citește!

Foto-pamflete

Taxa pe gunoi, ridicată la rang de predică! Un preot piteştean, alarmă falsă pe Facebook

Un preot din Pitești a reușit să stârnească o adevărată furtună virtuală după ce a anunțat, pe pagina sa de […] Citește!

Fostul deputat Nicolae Georgescu, în cărţi pentru funcţia de prefect al judeţului

Social-democrații din Argeș nu au liniște până nu-l văd iarăși înscăunat pe unul de-al lor ca prefect al județului, în […] Citește!

După zimbri, se înmulţesc şi castorii din Făgăraş

Dacă zimbrii reintroduși în sudul Munților Făgăraș, în trei zone din Muscel, au ajuns la a doua generație de viței […] Citește!

Foto-pamflete