Locuinţa familiei este locuinţa comună a soţilor sau, în lipsă, locuinţa soţului la care se află copiii. Regimul special de protecţie al locuinţei familiale se aplică însă doar dacă această locuinţă a fost notată în prealabil ca atare în cartea funciară a imobilului.
Oricare dintre soţi poate cere notarea în cartea funciară a unui imobil ca locuinţă a familiei, chiar dacă nu este proprietarul imobilului în cauză şi fără obligaţia de a-l informa pe celălalt soţ.
Pentru a determina dacă un imobil poate fi considerat locuință a familiei, două criterii trebuie avute în vedere: un criteriu obiectiv, constând în existența materială a unui imobil de locuit și un criteriu subiectiv, reprezentat de destinația dată de soți acelui imobil de a servi ca locuință conjugală, respectiv vocația familială a locuinței.
Este irelevantă natura dreptului ce poartă asupra imobilului – real sau de creanţă, dacă dreptul cu pricina aparține unuia dintre soți sau ambilor, de asemenea, caracterul legal ori convențional al regimului matrimonial aplicabil soților sau, în cazul regimului convențional, dacă acesta este al separației sau al comunității de bunuri.
De asemenea, numai o singură locuință beneficiază de statutul de locuință a familiei, chiar dacă soții sau unul dintre ei dețin mai multe imobile ce ar putea primi destinația de locuință a familiei.
Caracterul exclusiv al calității de locuință a familiei nu este incompatibil cu schimbarea locuinței, fiind socotită locuință a familiei cea actuală iar normele protective speciale se vor aplica cu privire la noua locuință a familiei.
Protecția specială a locuinței familiei este asigurată pe toată durata căsătoriei, inclusiv pe timpul separației faptice a soților – după cum rezultă din prevederea conform căreia, în cazul în care soții nu au o locuință comună, locuința familiei este aceea a soțului la care se află copiii.
Astfel, locuinţa familiei beneficiază de un regim de protecţie special, în sensul în care pentru a putea dispune asupra locuinţei familiei este obligatoriu consimţământul ambilor soţi, chiar dacă unul dintre ei este proprietarul exclusiv al imobilului, adică imobilul este bun propriu al unuia dintre soţi.
Legislatia civila prevede de altfel şi sancţiuni diferite pentru nerespectarea acestei interdicţii în funcţie de publicitatea corespunzătoare în cartea funciară.
De asemenea, această interdicţie se aplică şi cu privire la bunurile mobile care se află în locuinţa familiei servind ca mobilier şi decoraţiuni incluzând bunurile pe care familia le foloseşte în locuinţa familiei şi care se află în interiorul şi exteriorul acesteia.
Se prevede interdicţia soţului proprietar exclusiv al locuinţei familiei, de a dispune de drepturile asupra locuinţei familiei şi de a încheia acte prin care ar fi afectată folosinţa acesteia, în lipsa consimţământul scris al celuilalt soţ.
Aceeaşi condiţie a consimţământului scris al celuilalt soţ se aplică şi în cazul bunurilor care mobilează sau decorează locuinţa familiei, în sensul în care un soţ nu poate deplasa din locuinţă bunurile ce mobilează sau decorează locuinţa familiei şi nu poate dispune de acestea fără consimţământul scris al celuilalt soţ.
Consimțământul dat de soț este unul special, exprimat în considerarea naturii juridice a actului ce urmează a fi încheiat, și irevocabil încă de la emitere , exprimat în aceeaşi formă ca cea a actului încheiat de celălalt soţ.
Intră sub incidența cerinței consimțământului scris actele de dispoziție, cu titlu oneros ori gratuit privind drepturile asupra locuinței familiei, precum și vânzarea, schimbul, donația, constituirea unei ipoteci convenționale sau a dreptului de uzufruct, aportarea la o societate, asociație ori fundație sau, dacă locuința este deținută în temeiul unui contract de închiriere, subînchirierea sau rezilierea contractului.
Avocat Maria Cristina Leţu, doctor în Drept
Citește și Lecția de drept. Când este posibilă demisia fără preaviz?
Citește și Lecția de drept. Sesizarea faptelor de violență domestică
0 Comentarii