Web Analytics

articol scris joi, 23 februarie 2017

Filmarea mitingului PSD cu drona s-a lăsat cu sesizări la poliţie

5 03

5 03# Deși IPJ Argeș confirmă că autorul filmării avea certificat pentru dronă, PSD-iștii se dezic de Mihail Oprescu spunând că n-au nicio legătură cu inițiativa lui.
Pe durata evenimentului organizat sâmbătă la Pitești, o dronă a survolat și înregistrat mitingul PSD la care organizatorii susțin că au fost 10 mii de participanți. Surprinzător sau nu, filmarea cu drona s-a lăsat cu un mini-scandal.
Inspectoratul Județean de Poliție Argeș s-a autosesizat la data mitingului PSD cu privire la survolarea manifestației de către o dronă. „A fost identificat un bărbat, de 40 de ani, din municipiul Câmpulung, care opera un aparat de zbor (dronă) în zona respectivă. Cu ocazia controlului, bărbatul a prezentat certificatul de identificare a aparatului de zbor eliberat de Autoritatea Aeronautică Civilă Română. Pentru a se stabili dacă au fost respectate toate condițiile necesare utilizării aparatului de zbor, a fost sesizată Autoritatea Aeronautică Civilă Română, ca autoritate competentă, iar în funcție de cele stabilite vor fi luate măsurile legale” a explicat, pentru Jurnal de Argeș, Mădălin Zamfir, purtătorul de cuvânt al IPJ Argeș.
De altfel, către Inspectoratul Județean de Poliție Argeș au fost formulate mai multe sesizări referitoare la survolarea Pieței Vasile Milea de către o dronă. Una dintre ele a fost făcută de un piteștean, Traian Paparete, care l-a filmat și fotografiat pe utilizatorul dronei alături de Georgică Coman, un consilier local PSD în CL Mioveni, pe care îl și pomenește în sesizarea făcută către Poliție. Consilierul social-democrat de la Mioveni recunoaște că a fost interesat de dronă, dar spune că nu are nicio legătură cu înregistrarea făcută de utilizator.
„Eu nu am nicio legătură cu băiatul care are drona, pur și simplu am fost lângă el când ridica drona. Vorbesc de Mihail Oprescu, de care știe toată lumea că are autorizație, are tot…  Nu pot să spun cine l-a angajat să filmeze, că habar n-am și nici nu l-am întrebat.  Eu îl cunosc întâmplător, pentru că a mai făcut câteva filmări pentru Primărie, iar eu eram interesat de cum se vede filmarea din dronă. Am fost lângă el când a fost legitimat de oamenii legii. Faptul că numele meu e legat de această treabă este o răutate, eu fiind consilier local la Primăria Mioveni”, a explicat, pentru Jurnal de Argeș, Georgică Coman.

Gentea: „Înregistrările n-au ajuns în niciun caz la PSD”

Conducerea PSD Pitești afirmă, la rândul ei, că n-are nicio legătură cu înregistrarea și că filmarea nu a fost făcută pentru partid. „Nu pot să spun că n-am văzut-o, că eu nu mint, dar dacă mă întrebați mai mult de atât, nu pot să spun a cui a fost și nu știu nici pentru ce a fost făcută înregistrarea cu drona. Nu a fost pentru PSD, sau nu știu eu. Am văzut-o, am văzut și reacții pe site-urile de socializare, dar mai mult nu știu. Am și uitat să întreb dacă știe cineva ce a fost cu ea”, a declarat, contactat de Jurnal de Argeș, Cristian Gentea. Liderul PSD Pitești spune, la rândul său, că folosirea numelui consilierului  PSD în respectiva reclamație n-are nicio legătură cu vreo implicare a partidului în înregistrarea cu drona. „M-ați lăsat așa… nu știu… Eu am vorbit tot timpul cu domnul primar Georgescu de la Mioveni. Nu mi-a spus niciodată că urmează să filmăm cu o dronă. Am văzut-o și eu chiar când eram  sus pe scenă, undeva, în dreapta, spre Casa Sindicatelor. Înregistrările cu drona n-au ajuns la PSD, în niciun caz!”, a mai declarat Cristian Gentea

Șeful PSD Pitești spune că la miting au fost 8.500 de participanți 

5 01Cât despre participarea la mitingul de susținere a Guvernului Grindeanu, dacă inițial staff-ul PSD a avansat cifra de 10.000 de persoane, Cristian Gentea spune că ar fi fost, totuși, vorba de ceva  mai puțini manifestanți.
„Am o confirmare de la șeful Jandarmeriei Argeș: 8.500  de participanți”, a mai declarat Cristian Gentea. O cifră neconfirmată, cel puțin deocamdată, de Inspectoratul Județean de Jandarmi Argeș. Contactat de Jurnal de Argeș, purtătorul de cuvânt al IJJ Argeș a declarat că instituția nu are competența de a comunica o cifră legată de participarea la mitingul PSD de sâmbătă.

Oprescu e un apropiat al PSD. CJ l-a finanţat să filmeze judeţul… de sus

5 02Am încercat să-l contactăm pe Mihail Oprescu pentru un punct de vedere legat de filmarea cu drona făcută la mitingul PSD de sâmbătă, însă nu a răspuns mesajului nostru. Nu prea înțelegem de ce, mai ales că poliția, prin purtătorul de cuvânt, spune că avea certificat de înregistrare a dronei. Cine este, totuși,  Mihail Oprescu? Un apropiat al PSD și al CJ Argeș, beneficiar de sprijin financiar din partea Consiliului Județean, în cadrul unui proiect intitulat „O călătorie vizuală de sus, pe plaiuri argeşene“! În ultimul număr din noiembrie anul trecut, Jurnal de Argeș arăta că, potrivit contractului de finanţare încheiat pe 12 noiembrie 2014 între finanţator, în speţă Consiliul Judeţean, şi beneficiar, respectiv Mihail Oprescu, urmau să fie realizate videoclipuri şi fotografii, în perioada 12 noiembrie – 10 decembrie 2014, în municipiile Piteşti, Câmpulung, Curtea de Argeş, în oraşul Mioveni, la Mănăstirea Curtea de Argeş şi la Mănăstirea Negru Vodă din Câmpulung. Finanţarea nerambursabilă de la Consiliul Județean a fost de 26.000 de lei, din care 14.912 lei pentru echipamente. Cum la capitolul echipamente nu se detaliază și în ce anume constau acestea, nu putem ști dacă CJ i-a cumpărat lui Mihail Oprescu inclusiv drona sau nu.

Distribuie!

0 Comentarii

Primăria Budeasa angajează. Care sunt posturile

O nouă oportunitate de angajare, primăria comunei Budeasa organizează concurs pentru ocuparea a trei posturi de muncitor calificat în cadrul […] Citește!

FC Arges învinge Dinamo şi ia o mare gură de oxigen după zece meciuri fără victorie

FC Argeș a produs surpriza etapei a 15-a din SuperLiga, după ce a învins liderul, echipa Dinamo București, scor 2-1, […] Citește!

Ziua Veteranilor, omagiu adus de Brigada 2 Vânători de Munte „Sarmizegetusa”

Miercuri, 11 noiembrie 2026, Militarii Brigăzii 2 Vânători de Munte „Sarmizegetusa” au adus un omagiu celor 8 camarazi căzuți la […] Citește!

Pitești. Eveniment militar, la Muzeul Județean

Muzeul Județean Argeș a participat la evenimentul aniversar dedicat împlinirii a 183 de ani de la înființarea Artileriei în Armata […] Citește!

Spania interzice TikTok: de la ce a început scandalul

Guvernul Spaniei a cerut ca TikTok să-și suspende operațiunile în Spania până când va elimina materialele privind abuzul sexual asupra […] Citește!

Diana Șoșoacă, trimisă în judecată pentru ultraj

Europarlamentarul Diana Șoșoacă a fost trimisă în judecată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție pentru […] Citește!

Ambele unități ale centralei nucleare de la Cernavodă vor funcționa la putere nominală începând de sâmbătă 

Nuclearelectrica anunță că Unitatea 1 a centralei nucleare de la Cernavodă va fi reconectată la Sistemul Energetic Național în 12 […] Citește!

Șase persoane audiate de polițiștii din Prahova, după ce o fată de 14 ani ar fi fost violată, apoi constrânsă să își retragă plângerea

Polițiștii au făcut șase percheziții domiciliare în Ploiești, Râfov, Valea Călugărească și Dumbrava, din județul Prahova, într-un dosar penal care […] Citește!

Ilie Bolojan respinge declarațiile președintelui Nicușor Dan legate de TVA: ”Nu i-am promis președintelui că nu va crește TVA”

Fostul premier Ilie Bolojan a respins miercuri într-o declarație pentru G4Media afirmația președintelui Nicușor Dan, care a spus marți că, […] Citește!

Recital de pian la Pitești, cu Teea-Maria Tarnovețchi

Filarmonica Pitești anunță că organizează vineri, 13 noiembrie, la ora 19.00, la Centrul Multifuncțional, concertul cameral de pian susținut de […] Citește!

(Video). ISU Argeș: Exercițiu în Tunelul rutier – A1 București-Sibiu

Miercuri, 11 noiembrie 2026, în Tunelul Rutier - Autostrada A1 București-Sibiu, situat pe raza comunei Tigveni, județul Argeș, a avut […] Citește!

Concediere masivă la fabrica Yildiz de la Oarja! 175 salariaţi, puşi pe liber de la 1 noiembrie

În fabrică mai lucrează 60 de oameni – spune Nicolae Bădescu, directorul AJOFM Argeș Yildiz Entegre România, fabrica turcilor de […] Citește!

Omul săptămânii

Viorel Pătrașcu

Opinie

O reformă administrativă care nu va avea loc

Din ediția tipărită

Indicator cu eroare la Apele Române! ABA Argeş-Vedea a picat pe eroare

Recentul audit financiar efectuat la Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor a avut ca rezultat tot o opinie împărțită a inspectorilor, […] Citește!

Foto-pamflete

Taxa pe gunoi, ridicată la rang de predică! Un preot piteştean, alarmă falsă pe Facebook

Un preot din Pitești a reușit să stârnească o adevărată furtună virtuală după ce a anunțat, pe pagina sa de […] Citește!

Fostul deputat Nicolae Georgescu, în cărţi pentru funcţia de prefect al judeţului

Social-democrații din Argeș nu au liniște până nu-l văd iarăși înscăunat pe unul de-al lor ca prefect al județului, în […] Citește!

După zimbri, se înmulţesc şi castorii din Făgăraş

Dacă zimbrii reintroduși în sudul Munților Făgăraș, în trei zone din Muscel, au ajuns la a doua generație de viței […] Citește!

Foto-pamflete

Pieţele din Câmpulung au şef un consilier judeţean

Recent revenit în administrație în calitate de consilier județean din partea PSD, inginerul Constantin Ivan, fost șef la Hidroelectrica și […] Citește!

Închiderea Bulevardului „Pardon”, prilej de promenadă şi odihnă pe carosabil

Se perpetuează măsura restricționării circulației auto pe străzile adiacente Bulevardul ”Pardon” din Câmpulung, în week-end, deși fără acționarea bolarzilor, ci […] Citește!

Se caută medici pentru urgenţe la Câmpulung

După ce concursurile pentru recrutarea a mai multor medici primari și specialiști nu s-a soldat cu ocuparea tuturor posturilor oferite […] Citește!

Foto-pamflete