Web Analytics
scris miercuri, 13.11.2024

Sănătatea argeşenilor, pe primul loc pentru PSD! Extinderea UPU de la Spitalul Judeţean şi începerea lucrărilor la Laboratorul de Radioterapie, noi investiţii reuşite!

Săptămâna trecută, s-a dat startul lucrărilor pentru realizarea Laboratorului de Radioterapie, după finalizarea proiectului de extindere și modernizare a Unității de Primiri Urgențe (UPU) la Spitalul Județean de Urgență Pitești. Laboratorul de Radioterapie reprezintă un alt proiect vital pentru sistemul sanitar argeșean, inițiat de Consiliul Județean Argeș și finanțat prin PNRR.

Sănătatea argeşenilor, pe primul loc pentru PSD! Extinderea UPU de la Spitalul Judeţean şi începerea lucrărilor la Laboratorul de Radioterapie, noi investiţii reuşite!

Având în vedere importanța acestor două obiective, de anvergură mare, președintele Consiliului Județean Argeș și al PSD Argeș, Ion Mînzînă, alături de ministrul Muncii și Solidarității Sociale, Simona Bucura-Oprescu, s-au întâlnit pe 8 noiembrie cu secretarul de stat în Ministerul Sănătății, Alexandru Rogobete, și cu o parte dintre managerii celor 9 spitale aflate în administrarea CJ Argeș. În cadrul întâlnirii s-a discutat despre situația sistemului de sănătate din Argeș și despre investițiile care vor fi realizate pentru îmbunătățirea calității serviciilor pentru argeșeni. O temă importantă de discuție a fost construcția noului spital municipal din Pitești. La întâlnire au participat și deputatul Remus Mihalcea, senatorul Cristina Stocheci, candidata PSD pentru Camera Deputaților Anca Ane-Marie Stoiculescu și consilierul municipal Tiberiu Irimia. PSD Argeș se poate mândri cu o echipă de candidați pentru Parlament care include nu mai puțin de trei medici și un manager de spital, ceea ce subliniază seriozitatea și profesionalismul cu care social-democrații tratează domeniul sănătății în județul nostru.

Investiții majore pentru sănătatea argeșenilor

Proiectul de „Extindere și dotare spații Urgență și amenajări incintă Spital Județean de Urgență Pitești” a avut ca scop creșterea capacității și eficienței în gestionarea cazurilor de urgență, având în vedere numărul mare de pacienți tratați anual. Noua unitate este echipată cu spații de resuscitare, zonă de evaluare cu 13 paturi, imagistică avansată cu Computer Tomograf și echipament Roentgen, precum și un spațiu protejat pentru ambulanțe. Valoarea proiectului s-a ridicat la peste 15,5 milioane de lei, fiind finanțat prin Programul Operațional Regional 2014-2020. Ion Mînzînă a subliniat faptul că în ultimii ani s-au realizat cele mai mari investiții din istorie în domeniul sănătății din Argeș.

„Sănătatea argeșenilor este una dintre prioritățile echipei PSD. În ultimii patru ani, am realizat schimbări semnificative în sistemul sanitar, investițiile în sănătate depășind 70 de milioane de euro. Am reușit să construim, să modernizăm și să dotăm spitalele din județ cu aparatură de ultimă generație. Argeșul este pe primul loc în țară cu cele mai multe spitale aflate în administrare, ceea ce implică și cheltuieli corespunzătoare, iar contribuția CJ Argeș este esențială pentru că ne dorim să oferim cele mai bune condiții și servicii pentru argeșeni. Suntem județul cu cele mai mari investiții din Regiunea Sud-Muntenia în domeniul sănătății, în ultimii patru ani. Ne propunem să investim în continuare în sistemul de sănătate, pentru a fi aproape de argeșeni, a le oferi cele mai bune condiții medicale și a face din județul nostru un model de îngrijire a sănătății.”, a declarat Ion Mînzînă, președintele Consiliului Județean Argeș.

Laboratorul de Radioterapie – funcțional la finele lui 2025

Secretarul de stat din Ministerul Sănătății, Alexandru Rogobete, responsabil cu implementarea PNRR în sănătate, a devenit un apropiat al Argeșului. „Revin cu bucurie la Pitești, amintindu-mi cu plăcere de alte momente importante, cum a fost inaugurarea Secției de Pediatrie în martie. De atunci, am colaborat strâns cu domnul președinte Ion Mînzînă și echipa sa pentru a lansa alte proiecte esențiale pentru Pitești și pentru Argeș. Schimbările din ultimii 4 ani sunt vizibile în sistemul de sănătate din Argeș, iar acestea sunt rezultatul unei munci de echipă. Felicit autoritățile județene care au folosit eficient fondurile europene și naționale pentru a asigura servicii medicale de calitate, accesibile tuturor. În ceea ce privește Laboratorul de Radioterapie, finanțat integral din fonduri nerambursabile, sperăm să fie funcțional până la finalul anului viitor. Felicit echipa condusă de domnul președinte Ion Mînzînă pentru contribuția la transformarea sistemului de sănătate din Argeș!” a declarat secretarul de stat Alexandru Rogobete.
În domeniul sănătății, Consiliul Județean Argeș a reușit să atragă fonduri pentru a realiza următoarele investiții:

  • S-a construit un nou corp de clădire cu 4 etaje pentru Spitalul Județean de Urgență.
  • S-a extins, modernizat și dotat cu aparatură modernă secția de urgență de la Spitalul de Pediatrie Pitești.
  • A fost extins și modernizat Ambulatoriul de Specialitate de la Spitalul Județean.
  • Au fost modernizate saloanele și au fost aduse echipamente noi pentru toate cele 9 spitale din județ.
  • Serviciile au fost digitalizate, astfel încât pacienții să beneficieze de un sistem eficient și accesibil.

Laboratorul de Radioterapie, o șansă uriașă pentru bolnavii de cancer

Pe 8 noiembrie s-a dat startul lucrărilor la noul Laborator de Radioterapie al Spitalului Județean, o investiție crucială în contextul numărului tot mai mare de cazuri de cancer. Laboratorul va dispune de tehnologie de ultimă generație, inclusiv acceleratoare liniare și sisteme complexe de planificare a tratamentului, care vor permite tratamente avansate pentru aproximativ 1.000 de pacienți anual. Conform statisticilor, județul Argeș se confruntă cu un număr tot mai mare de cazuri oncologice, având în prezent 22.234 de bolnavi, cu 1.610 cazuri mai multe decât în anul 2023 (21.634 cazuri). Circa 80% dintre bolnavii cu afecțiuni oncologice au nevoie de acest tip de terapie. Proiectul este finanțat prin Planul Național de Redresare și Reziliență, cu o valoare totală de peste 93,5 milioane de lei și un termen de execuție de 18 luni.

PROIECTE NOI

Județul Argeș va beneficia de investiții de peste 197 de milioane de lei în Sănătate prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR). Astfel, vor fi finanțate:
Modernizarea și dotarea ambulatoriului de la Câmpulung;
Proiecte pentru reducerea riscului de infecții nosocomiale în 3 unități spitalicești din județ;
Reabilitarea și dotarea a 3 centre comunitare integrate în Curtea de Argeș și în comunele Merișani și Hârtiești;
Dotarea cu echipamente a 2 cabinete de planificare familială în Curtea de Argeș și Câmpulung;
Modernizarea a 66 de cabinete de medicină de familie.
De asemenea:
În Pitești va fi construit un nou spital – Spitalul Municipal.
Vor fi construite și dotate centre comunitare medicale în mediul rural și urban mic.
Vor fi realizate investiții pentru dezvoltarea serviciilor de îngrijiri paliative.
Aceste investiții fac parte din strategia Consiliului Județean Argeș de a îmbunătăți semnificativ serviciile medicale din județ, contribuind la un sistem de sănătate modern și accesibil pentru toți cetățenii.
Material realizat de Asociaţia Jurnal de Muscel la comanda Partidului Social Democrat, Organizaţia Argeş, Cod Unic Mandatar Financiar 11240017

Citește și CELE MAI MARI INVESTIŢII DIN ULTIMII 35 DE ANI ÎN INFRASTRUCTURA RUTIERĂ DIN ARGEŞ!

Citește și Ministrul Simona Bucura-Oprescu și echipa PSD, la Curtea de Argeș: “Guvernarea PSD înseamnă creșterea veniturilor pentru toți românii și investiții record în proiecte de utilitate publică”

Distribuie!

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită