Web Analytics
scris miercuri, 10.08.2011

„Afacerea Colierul” bubuie în ograda primarului de Costeşti

# Un nou scandal cu Ion Baicea în rol principal. La Costești, căldura verii înfierbântă tot mai mult și spiritele politice în oraș. Prăbușit în sondaje până la 24%, grație decepției pe care o resimte electoratul față de evoluțiile sale din cei 3 ani de mandat, primarul portocaliu Ion Baicea se confruntă cu critici tot mai virulente, venite din toate părțile. Un nou scandal a izbucnit recent în administrația celui mai sărac din județ, în care primarul Baicea este învinuit că a făcut cadou, chiar cu riscul încălcării legii, unei firme private intrată în prezent în faliment, circa 90 de coliere de branșament de apă, în valoare de aproape 100 milioane lei vechi. Colierele fuseseră cumpărate din bani publici în urmă cu câțiva ani, făceau parte din patrimoniul primăriei și erau destinate branșării gospodăriilor situate în satul Telești la rețeaua de apă introdusă de fostul edil al orașului, Dan Vasile. Printr-un artificiu apreciat ca fiind ilegal, primăria condusă de Ion Baicea s-a debarasat ulterior de colierele respective, trecându-le pe deasupra legii din patrimoniul public al orașului în patrimoniul privat al societății Europartener Instal Pitești (un fost „puișor” al operatorului de apă gigant al județului, SC Apă Canal). Chiar dacă prejudiciul de circa 100 milioane lei vechi pare mic, acuzația de încălcare a legii rămâne mare pentru primarul Baicea, mai ales că sunt câțiva oameni din oraș care îi poartă sâmbetele cu insistență și nu vor nici în ruptul capului să-i mai treacă cu vederea năsărâmbele tot mai dese pe care le face în primărie. Laolaltă și cu alte acuzații de același gen, cazul a ajuns se pare și la Curtea de Conturi, astfel că, încet-încet, s-ar putea să se strângă tot mai tare cureaua pentru primarul portocaliu de Costești. M. BĂDESCU

Distribuie!

0 Comentarii

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită